Am bunul obicei să mă bucur de lucruri simple şi să m-aşez cuminte în unghiul potrivit pentru jumătatea plină a paharului deşi, la o primă vedere d’ansamblu nu-s tocmai cea mai optimistă persoană de pe Pământ.
Unii chiar ar putea baga mâna în foc că dacă nu mi-aş folosi ambele membre superioare când tastez, cu o mână sigur mi-aş scurta venele. Se înşeală desigur pentru că mă iubesc mult prea tare ca să fac asta şi-n plus s-ar supăra fantastic mama pentru că sângele iese destul de greu din covoare. Iar eu nu o supăr niciodată pe mama. Nu intenţionat.
Nu-mi iese întotdeauna coregrafia dar trebuie să recunosc că-i absolut genial să vezi c-ai pus şi tu un “t” în ” zâmbet”-ul oamenilor cu care ţi se încrucişează drumurile sau c-ai agăţat măcar amărâta aia de căciuliţă…
Te umple aşa de-o chestie vopsită în culoare simpatică mai rău decât iţi creşte volumul podoabei capilare şamponul “şpecial” şi te impinge dimineaţa, cu o forţă ce-ţi depăşeşte resursele de a te opune, să te pupi în oglindă.
Spun “dimineaţa” ca să puteţi combate eventualele comentarii maliţioase ale colegilor d-apartament (părinţi, rude, obligaţii, plătitori de chirie şi sponsori de bere!) cu motivaţia simplă : “nu-s narcisist, sunt realist şi sigur eram somnambul, deci nu recunosc nimic!”.
Ar trebui să funcţioneze dacă asezonaţi explicaţia cu un căscat generos şi-un nevinovat scărpinat în cur (că fund e ăla de tăiat ceapa).
În vremuri de puţin timp apuse, când mă credeam Buricul Universului, am pedepsit teoretic şi practic (dă clic aici şi aici să vezi ) oameni care şi-au permis să mă piardă, mi-am expus durerile ca să imi pară rău mai târziu (adicătelea acu’) şi-am scris că să nu uit vreodată c-am fost şi mai proastă decât imi place să cred că nu-s.
Am învăţat aşadar tainele “Zoologiei Aplicate pe Homo Nesimţitus” direct pe cele mai de seamă exponate din laboratorul zilelor noastre dar am picat de mai multe ori examenul pentru că indrăzneam să le susţin partea umană.
Nu mi-e foarte ruşine, ba chiar sunt mândră pe undeva de perseverenţa mea căci n-a mai greşit nimeni atât de conştient şi de hotărât cum am făcut-o eu. Merit un premiu! (băieţi, un streaptease ceva?!).
În altă ordine de idei, una mai puţin organizată, jur cu mâna pe cartea de bucate că n-am să mai mănanc niciodată la KFC, că uite cum imi ies picantele aripioare prin buricele degetelor. Şi vă umplu vouă reader-ul cu ditamai sosul de maioneză cu usturoi…
Mă iertaţi, mi-ar fi plăcut să fiu vegetariană. Dar sunt un om cu o voinţă săracă, nu beau, nu fumez şi nu mă droghez. Deci din ceva trebuie să mor şi eu… Iar junk-food’ul e o delicioasă cale spre sfârşitul acestei idei.
Hai v-am pupat ! Sper că v-am plictisit destul să reveniţi…