Laura Driha

Pavaj de Catifea

  • A few words…
Pavaj de Catifea

Bucuresti

Indrăgoforică

November 5, 2016 by Laura Driha

„Dacă ceva nu există, dar poate fi gândit, atunci poate fi și creat. Chiar și sentimentele. La un moment dat, fiecare dintre noi a simţit ceva unic, dar nu s-a putut exprima pentru că nu exista cuvântul potrivit. Până acum.

Coca-Cola v-a provocat să inventaţi feelinguri noi, pentru senzaţiile care nu puteau fi exprimate, iar voi aţi dat dovadă de curaj și creativitate. Șase dintre voi au fost aleși câștigători iar feeling-urile voastre au fost afișate pe panourile Coca-Cola din întreaga ţară.”

 Da, eu sunt unul din cei 6 câștigători!

V-am mai zis că-mi plac concursurile care îți pun imaginația la treabă!

Și unul din cei doi ale căror mesaje au apărut pe panourile publicitare din București!

In seara asta, varianta de la metrou! Big size, I love it!

Mulțumesc Coca-Cola! Din  nou!

Indragoforic
Și mulțumesc pentru captură, Diana Parlea. 

Posted in: Alta Catifea... Tagged: Bucuresti, Coca Cola, Concurs, Îndrăgoforică, lauradriha, Metrou, Piata Victoriei

MULTUMESC!!!

March 27, 2015 by Laura Driha

Dragii mei,
Nu pot închide această zi fără un uriaș MULȚUMESC pentru toți aceia dintre voi care s-au implicat săptămâna asta în rezolvarea apelului lansat de mine Luni!
N-am cuvinte să măsor recunoștința pe care v-o port pentru că v-ați moblizat financiar, fizic și moral întru salvarea unei vieți, a unui om!
Sunt încă surprinsă de valoarea cuvântului meu în fața unor oameni relativ străini, de încrederea pe care mi-au arătat-o, de eforturile pe care le-au depus unei cauze ce părea, cel puțin în primele zile, fără șanse concrete de realizare.

Vă mulțumesc că v-a păsat, că ați alergat, că ați rugat alți oameni să ajungă la bancă când nu vă permitea timpul dar o facea cu toată forța sufletul, că v-ați intors din drum și când a închis la casierie n-ați plecat acasă ci ați încercat la poștă, că ați dat vestea mai departe și ați vrut cu orice preț să ajutați.

Mi-ați redesenat Nordul, reîncărcat speranța!


Ați reușit, am reușit! Împreună! Să adormiți cu gândul că ați ajutat un om să trăiască!


Noapte bună și să ne auzim/citim sănătoși!

Posted in: Alta Catifea... Tagged: ajutor, Bucuresti, Laura, oameni

3D – AVATAR

December 28, 2009 by Laura Driha

Fus-am şi vazut-am şi noi frumuseţea de film. Minunăţia. Şi-ntradevăr cum i se dusese vestea aşa o fo’ şi povestea. De basm…

Faină până-n ultimul detaliu. Şi le-am observat indeaproape pe toate pentru că băturăm cale lungă tocmai până pe melaguri capitaliste – adunate inghesuit sub numele simpatic de Bucureşti – la Plaţa Muol, taman ca să-l vedem  trei de 3D. Bine, ce-i drept am mai închis accidental câte un ochi şi se făcea brusc 2.25 D, dar nah, astea-s detalii far’ de importanţă.

Filmu’ ca filmu’ dar surpriza cu adevărat faină a fost c-am apucat să văz o legendă materializată în toată splendoarea ei. Auzisem eu ca-n muoluri d-astea colecţionare de firmoase e plin de păsărici, numai că nicio clipă nu mi-o stat gândul că-n misterul de suprafaţă al cuvântului şade un sens propriu atât de comun ca aista:


Ş-apoi, ca să-mi revin din uimire, m-am pozat cu dovada. Că altfel mă bănuiaţi de piraterie p’internet şi răutăţi gratuite. Şi, desigur, că să rămână notat în analele blogului cum c-au vazut ochişorii mei şi prin ochelari şpeciali. Cum scrie la carte !

O fo’ fain, foarte fain, mirific spre mirobolant, v-am pupat şi n-am cuvinte! Adică am cuvinte, dar dacă vă povestesc stric frumuseţe de emoţie trăită intens printre floricele şi carbogazoase. Care beţi, că eu de 3 luni şi vreo 2 zile  n-am mai băut nimic cu acid. E un pariu cu mine insămi, nu întrebaţi!

Iar celor care l-aţi văzut deja v-aş spune doar… ce pisici nu m-aţi luat şi pe mine mai devreme?

Posted in: Alta Catifea... Tagged: AVATAR, Bucuresti, Plaza Mall

Bun sau rău, Bucureştiul meu, Bucureştiul tău…

July 31, 2009 by Laura Driha

Am recunoscut în mai multe rânduri că prima impresie contează dar, aşa cum îmi place mie să spun, nu primează.

M-am înşelat indeajuns de multe ori ca să beneficiez astăzi de experienţa plină de învăţături a concluziilor pripite, a analizelor pline de subiectivism şi a completărilor cu asterix, din subsolul unor idei ce păreau adânc împământenite.

Bucureştiul cititorilor lui Zoso m-a surpins prin diversitatea ipostatelor din care este privit si-am fost intrigată de oamenii care ii pot cânta atât grădinile cu trandafiri cât şi sărăcia nedemnă de prestanţa sa istorică, iubindu-l „ca la carte”: cu bune şi rele.

Fără să-i contest importanţa ca poziţie economică, ca oportunităţi de dezvoltare la nivel carieristic sau ca şi concentrator al unor importante instituţii de cultură şi valori reprezentative pentru un popor, ceva nu m-ar fi lăsat nicicând să intru în hora lui. Nu ştiam paşii şi m-aş fi recomandat oricând drept purtătoare de „picior de lemn” ca să nu mă oblige careva, cumva, să-i invăţ.

Curiozitatea nu mi-a dat insă pace (tot timpul caştigă luptele cu mine!) şi-am cautat să înţeleg ce-i farmecul acesta al oraşului ce pare să fi furat pentru eternitate, inima unora…

Pentru fiecare „plus” găseam cu uşurinţă „minusul” perfect şi-am căutat o bună bucată de timp ceva, orice, care să dezechilibreze în vreun fel balanţa asta cu precizie de ceas elveţian.

Am realizat într-un târziu că ar putea să-mi pară groaznic de urât Bucureştiul dintr-o mie de motive şi în mod ironic m-ar putea încânta terbil cam tot atâtea şi poate că dacă i-aş acorda un pic de timp şi încredere, aş avea surpriza să mi se pară…răpitor!

I-am desluşit secretul, printre multe picături deloc identice şi-am înţeles, că-n profunzimea lui Bucureştiul nu-ţi e mereu drag numai pentru aşezarea geografică, pentru acumulatorii de energie ce înreţin o forfotă fără odihnă sau pentru posibilitatea că te-ai putea ciocni de Juniorul lui Piersic undeva într-o alimentară oarecare…

Bucureştiul m-a fermecat pe mine, o străină, simplu pasager prin viaţa lui nebună pentru secretul pe care îl păstrează tainic, pentru felul lui de-a face atâţia oameni să-l iubească…

Astăzi mi se pare doar că nu l-am cunoscut prea bine, ba chiar deloc şi cred că trebuie să ii pastrez un loc să-l umple într-o bună zi, cum numai el şi încă vreo câţiva mai ştiu s-o facă bine…

E bun şi-i rău din multe puncte de vedere dar e şi-al tău, şi-al lor, şi-al meu…

Posted in: Alta Catifea... Tagged: Bucuresti, Concurs, Zoso

Coniţa Laura şi Capitala

July 17, 2009 by Laura Driha

Aşa cum ii stă bine unei veritabile domniţe de provincie, subsemnata (adicătelea je) am nutrit – trebuie să vă recunosc spăşit! – dintotdeauna adânci sentimente d-admiraţie pentru fantasmaticul tărâm al capitaliştilor Capitalei deşi, spre nefericirea mea profundă nu-mi fusese dat ochilor să cercetez visual foarte în amănunt această sursă a amorului meu nemărturisit.

În afară de celebra Gara de Nord unde am schimbat de vreo 2-3 ori o locomotivă dă tren că să imi pot termina călătoria spre melagurile patriei, am mai ajuns o singură dată în arealul geografic al cărui aer duhneşte a oameni ce schimbă destine. Şi-atunci n-am analizat prea mult exteriorul pentru că din autocar unde m-au ţinut de vorbă ba vreo mândră curioasă, ba un băiat simpatic am ajuns direct în camera aia un’te pipăie SPP-iştii ca nu carecumva să porţi asupra dumitale o oareşce glumă proastă din categoria bombă, fitil, geantă diplomat suspect de neplină cu dosare sau Dumnezeu ştie ce dispozitiv de home-banking care să fie de fapt telecomandă pentru declanşarea operaţiunii “Asediul ţânţarilor şi cele 44 de grade Celsius d-afară”.

President Basescu

Dar astăzi, în această memorabilă zi de 17 Iulie 2009 viaţa m-a adus în situaţiunea de-a purcede spre micul Bucharestland cu inima împăcată că-mi pot bucura privirea cu eleganţa dă capitală europeană a bucureştenilor şi cu bucăţica de istorie reflectată de importante vestigii d-arhitectură materializate în blocuri, case, chestii-trestii de firme pompoase ş-alte acareturi de instituţii bune din când în când pe lângă gospodăria omului.

Ce să vă zic… La început, pe drum am zis că n-o să găsim pe nimeni acasă pentru că toata banda cealaltă era plina de maşini cu B la număr ce se-ndreptau spre mare. Am zis că i-o fi speriat careva că ne facem de treabă prin vizită pe la dumnealor şi-au taiat-o din calea cotropitorilor ce cu siguranţă aveau să se aciueze în spaţiul lor privat, cum au mai făcut-o şi alţii şi au mai uitat să plece.

Dar nu, lăsaseră acasă gazde bune. La fiecare intersecţie se îngrămădeau atîţia să ne-arate că-s bucuroşi dă oaspeţi că nu mai ajungeam să ne pupăm între noi oamenii că se mângaiau între ele maşinile. Când ne dezmeticeam noi din agitaţie era din nou verde şi-o luam la roată spre o nouă întersecţie, cu oameni noi care işi doreau atât să ne ghideze paşii spre a nu ne pierde pe bulevarde  încât se băgau efectiv în faţă, să fie capăt de rând, să ne înveţe ei cum ii cu Codul Rutier Propriu al Capitalei (ca nah, noi nişte ignoranţi de provincie habar-n-aveam c-acolo’s alte reguli!) şi să ne îmbogăţească cultura generală la capitolul “înjurături în trafic”.

Mi-a plăcut mult c-au vrut să păstreze vie in amintirea oamenilor acel moment important din istoria românilor ca popor şi al inginerilor în construcţii ca branşă – cutremurul din ’77 – lăsând unele clădiri exact în starea de atunci şi recreând pentru noi aştia de nu eram nici in fază de proiect la momentul cu pricina, aceeaşi senzaţie de fior rece pe şira spinării pe care probabil că au încercat-o mulţi în timpul şi ulterior acelor evenimente.

Cel mai simpatic şi mai simpatic dintre toţi a fost însă domnul din poza de mai jos care, auzind că venim s-a grăbit s-arunce o undiţă mică-n Dâmboviţă (cred că ea era, să-mi fie cu iertare dacă mă inşel dar la Geografie la BAC am copiat!) şi să ne pregătească peşte de apă dulce că de ăla de apă sărată a bănuit pesemne că ne-am cam săturat.

Picture 195

Deci cum vă ziceam, m-am îngrijat degeaba căci nici căldura infernală şi nici aglomeraţia aia de-o inghesuială cu tente de hărţuire nu ne-au făcut să părăsim locaţia mai devreme de ora 18.30. Drumul a fost o minunăţie, cu o privelişte bogată-n diverse autoturisme care mai de care mai viteziste şi care-n graba lor s-ajungă la un scăldat n-aruncau decât un claxon lung în semn de salut şi-apoi ceva de bine pentru mama (cred ca de bine ca n-auzeam clar!).

Am plecat fericiţi la gândul că acasă ne-aşteaptă un duş domol şi-o cremă de corp care miroase fantastic şi-am lăsat fortăreaţa păzită de cei mai straşnici dintre paznici. Datorită lor puţini dintre cei care reuşesc să intre acolo işi doresc să mai şi rămână. Aşadar, misiune indeplinită!

[Postul intră în cursa pentru premiul concursului de care o să daţi dacă faceţi click pe această frază]

Posted in: Almost Wrong, Alta Catifea... Tagged: Bucuresti, Capitala, home-banking, Jenibil, Laura Driha, Romania, Romanisme, Vacanţă

LIKE!

Facebook

Primeste Email cand scriu!

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Ciripesc si la…

Follow @lauradriha

Recent Posts

  • KNOWLEDGE IS POWER
  • Liniște
  • La Pașapoarte, birjar!
  • Fericirea nu-i așa mișto cum umbla vorba-n sat
  • Întâiul întâi Iunie

Search

Recent Comments

  • narema on Am castigatttttt !!!!!!
  • patrmarc on Desert rapid
  • berirv on Ziua bună de la nasturi se cunoaște
  • benefel on Fără rost, fără sens
  • kamatala on Discurs pentru Cursul Festiv

Login

  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org

Copyright © 2022 Laura Driha.

Lifestyle WordPress Theme by themehit.com