Pavaj de Catifea

Inginer din alte lumi

           Zâmbea diferit. Şi simțea asortat zâmbetului ăsta nou și frumos ca paginile unui caiet dictando. 
          Se împătureau toate ca la magazin, într-o ordine pe care o iubea dar care nu-i ieșise niciodată înainte. 
          Ca-ntr-o baie mirosind strident a clor, ca-ntr-o liniște de teatru înaintea erei telefoanelor mobile. Şi-a nesimțiților cu cultură de fațadă.
         Într-un Ianuarie fără zăpadă și-o Iarnă fără vin fiert se făcuse loc de Primăvara în ea și-n tot ce atingea.
         Doar că de data asta nu mai atingea orice, îmbrățișările nu mai erau dăruite ca sa-i vindece pe destinatari. Ci numai pe sine…
         Învăța Egoismul cu aceeași conștiinciozitate cu care-și cucerea premiile în anii de școală. 
        Începuse sa devină “Ea” abia acum când hotărâse să accepte că toată lumea se schimbă. Şi că asta e un lucru bun! 
       In pași de marș, sprinteni și gălăgioși, pășea hotărât pe alte drumuri, tot ale ei, tot de piatră, hotărâtă sa le paveze cu Catifea. Ca un Inginer din alte lumi… 

Noiembrie, Marti…


Acum fix 4 ani era Joi. Ziua in care Laura Driha abandona voit pixul pentru tastatura si intimitatea gandului tainuit adanc pentru scena cu spectatori necunoscuti, dintr-un egocentrism vadit asumat, ca-ntr-o expozitie de suflet fara bilet.

“Pavaj de Catifea” s-a nascut din pasiunea pentru scris, pentru frumos, pentru energia pe care cred ca o emana in straturi nesfrasite randurile cu incarcatura emotionala, din nevoia de a lasa marturii subiective unei istorii care se incaptaneaza sa ne uite tot mai brusc…

Stiu ca ati ramas aproape pentru ne leaga ravratiri cu efervescente intarziate, scrisori netrimise si istovitoare pasiuni pentru ciocolata sau poate ma inseala oglinda asta fermecata, oferindu-mi, inca o data, prea multa incredere in ce n-a fost si-n straini!

Pana la urma, nici macar nu conteaza cine si de cand, pentru care si catre cum… Firul asta din lana de poveste toarsa modern in basme urbane nu-i ghem si nici papiota, dar are proprietatea minunata de a coase realitati cotidiene comune.

Fara prea multe cuvinte intortocheate dinadins (va testez rabdarea, v-ati prins!), ma retrag intru sarbatorirea acestei frumoase zile si sper ca, macar virtual, o sa impartiti cu mine o bucata de curcubeu!

Lasati-mi un rand mototlit in servetel, am sa-l pastrez in cutia cu autografe…

Plimbaristică!

La Constanţa vremea-i faină. Iar. Ieri erau cam douăj-de-grade în miezul zilei şi cred că fost-au cam 10-15 pe margine, la coajă. Dimineaţă am aruncat o privire pe geam şi soarele mi-a rânjit atât de prietenos c-am zis să merg din nou să iau mostre de aer curat şi miros de zambile pentru plămânii mei îngheţaţi de lunga iarnă fierbinte. Da, îmi vine câteodată să-i zic c-a fost fierbinte numai cu gândul la sutele de ceaiuri pe care le-am băut  în cinstea din vina ei!

Vă las câteva poze aici şi ce-am mai făcut ieri sunt în Camera Obscură! Pe cele de azi o sa le postez diseară!

Vă îmbrăţişez, fug la aer!

Duminică dulce s-aveţi frumoşilor!



Ultimul dute-vino

Am mutat Vechiul Pavaj pe mai Recentul purtător de Catifea. În această simplă, rece şi frumoasă seară de Decembrie, cum vor scrie (cu-cuvintele-lor!) iscusiţi martori ai istoriei… Asta apropos de ce-i nou.

Vechi în rest îs toate, dar cu siguranţă nu-i neştiut de voi acest minuscul aspect. Ce-i neştiut e doar ce va să vie.

Însă ce va să vie, vom vedea. Curând. Mă duc să organizez dezorganizarea, c-aşa ii stă bine unei gospodine-n devenire.

Vă-mbrăţişez, ne-auzim curând. Şi din ceasul acestui “Publish” numai p-acest Pavaj de Catifea. AM ZIS !

100

Pavajul de Catifea „uordpresian” a devenit azi „centa-postar” ceea ce, matematic vorbind, se traduce într-un număr de 3 cifre când vine vorba de coprinsul micii mele colecţii dezorganizate de gânduri în cuvinte.

N-am tort cu lumânări (căci mă gândesc desigur la silueta voastră!) dar aş putea să vă invit la un ceai fierbinte şi-un vin fiert pe cei care nu-s cu maşina, să citim la întâmplare câte o poveste dintr-o sută şi să-mi spuneţi care v-a plăcut mai mult. Asta aşa, dacă vă plictisiţi pe la birou ş-aveţi timp de scormonit în desaga mea de cadouri simbolice…

Mi-ar plăcea să-mi spuneţi ce v-a adus prima dată aici, cum v-aţi împiedicat d-acest www  sau cine v-a trimis să inspectaţi, cum de aţi rămas şi să nu-mi spuneţi că vi s-au lipit pantofii de podea căci întenţionat acolo n-am turnat lipici…

Cadoul vostru pentru pagina mea verde vi-l cer aşadar extrem de explicit, să vă scutesc d-efortul de-a mai cauta şi pentru o biată pagină de internet vreo pungă de pe care râd simboluri de Crăciun. Nu-i aşa că-s o drăguţă? 😀

Aştept cu nerăbdare să îmi scrieţi şi rogu-vă să nu întârziaţi prea tare că-s ca un puşti grăsuţ în faţa ciocolatei…

Vă sărut şi vă îmbrăţişez!

La mulţi ani!

Vechea mea noua iubire…

Cuminţică cum mă ştiţi, sau mai bine zis cum m-am străduit să vă las impresia (apropos, am reuşit? :-D) m-am aşezat în seara asta să vă scriu căci mi-am format un obicei prost din a amâna draga mea activitate în contul diverselor nimicuri zilnice cărora le dedic – involuntar, ceva mai mult timp.

Da, mi s-a cuibărit înăuntru starea aia ciudată, de parcă-s iarăşi mică şi aştept Crăciunul la gura unei sobe fierbinţi – abuzând nepăsătoare de bomboanele din Brad şi toate-s ca-n poveşti, şi-n geamuri bat puturoşi nişte fulgi simpatici de zăpadă… Cel mai frumos decor sufletesc din câte îmi amintesc!

Mi-ar plăcea să pot pune pe bucăţica asta de hârtie virtuală o mie de lucruri pentru care să vă lipsesc când n-o să mai fiu, să le citiţi şi să le recitiţi încercând să deprindeţi prin exerciţiu arta de a ghicii într-un zâmbet dacă-i amar sau poate desenat cu fard, să vă devină cunoscut meşteşugul de-a căuta cuvintelor sensul perceptibil numai pricepuţilor şi să vă fie molipsitoare nebunia mea niciodată aceeaşi…

Să vă întoarceţi aici întrebându-vă dacă simţim la fel sau mă fac vinovată de-o general-valabilă asemănare neplănuită între dalele Pavajului meu de Catifea şi-ale voastre drumuri de Mătase, să mă certaţi doar ca să ne împăcăm căci aţi auzit despre abilitatea mea de a îmbrăţişa extraordinar de bine, să râdem împreună ca nişte vechi şi buni prieteni, să scriem scrisori de parcă internetul nu le-ar fi ucis niciodată…

Mi-e dor de voi. De tot ce-s eu in ochii voştri, de povestea mea dusă mai departe de-un abonament pe blog şi-un forward pe mail, de tot ce sunteţi şi rămâneţi – fiecare în parte! – pentru mine…

În spatele unui calculator, unii dintre voi tastează „pavaj de catifea” fără să-i oblige nimeni, fără să câştige nimic de ordin material, fără să caute trafic sau celebritate. Reveniţi pentru că vreţi. Şi de aceea VĂ MULŢUMESC !

Vă îmbrăţişez strâns ! Să v-amintiţi de mine!

Pe curând…