Batrana dorinta

Mi-ar plăcea să scriu o carte. O carte care să nu-mi poarte numele şi care să nu aibă titlu, ca o scrisoare fără destinatar, fără expeditor. Mi-o imaginez scrisă de mână – pentru că n-au învăţat calculatoarele încă să redea emoţia sentimentelor cum ştie de atâta vreme să o facă stiloul, îmbrăcată în catifea verde şi „editată” într-un singur exemplar. O visez răsfoită de curioşi, împrumutată sub legământ de grijă şi uitată poate într-un cufăr vechi, moştenire neştiută pentru viitorime…

Mi-ar plăcea să păstreze paginile ei amprenta zilelor mele colorate cu creioane de ceară şi rândurile niciodată perfecte, caricatura personalităţilor multiple închise-n fiinţa mea şi reminiscenţele jumătăţii nebune a unei perechi de gemeni…

Aş scrie oricui, despre orice, în umbra anonimatului generos lăsându-mi la dospit şi greşeala, şi curajul!

În notele de subsol aş coase un goblen sau poate m-aş juca cu plastilină, aş râde zgomotos şi-aş desena inimioare sau poate mi-aş prinde în cârlige gândurile şifonate de-un optimism condamnat la moarte.

N-aş şterge nimic, n-aş rupe nicio amintire, aş lăsa margini late pentru cei ce-ar vrea să-mi scrijelească un cuvânt şi-aş aştepta, cuminte, ca-n drumul său răzleţ prin lume, micul jurnal universal să se întoarcă tot la mine…

Voi ce mi-aţi scrie?

  1. Dăunăzi îi spuneam unei prietene dragi, că am impresia că m-am născut mai târziu decât mi s-ar fi potrivit şi că aş fi preferat mai degrabă să trăiesc în lumea secolului XIX. Unui alt prieten îi mărturiseam că încă scriu scrisori de mână, cu stiloul, îngrijit, pentru că sentimentele sunt mult mai frumos exprimate îl slova scrisă pe hârtie.
    Legat de micul tău jurnal de gânduri, mi-am adus aminte de oracolele care se împărțeau pe când eram în generală. Circulau săptămâni întregi prin toate clasele şi Doamne ce mare era bucuria când se întorceau şi citeai cu inima purice ce a scris ştiu eu mai ce fată pe care ai pus ochii.
    Dacă mi-ai lăsa loc pe marginile cărţii tale şi ar trebui să îţi scriu un cuvânt, doar unul, cuvântul meu ar fi “speranţă”

  2. Multumesc frumos Cristian!
    Imi amintesc si eu de Oracolele din scoala generala… daca scotocesc bine s-ar putea sa mai gasesc unul ratacit! (sunt un soricel de birou, nu arunc nimic!)

  3. […] când soarele răsare, Gabriela Savitsky vine şi cu Alexandrina, Geanina cântă Legendele Ploii, Laura are dorinţe din vremuri apuse, Georgiana e puţin Crazy şi sper să nu facă gălăgie că vin de ne saltă, Găbitzu ne arată […]

Comments are closed.