La insistenţele unora dintre dragii mei cititori (poate eşti chiar tu cel care te întrebi acum de mi-ai fost muză, cine ştie?!) mă găsesc nevoită să explic – „ pe şleau” – cum ar zice francezul, necesitatea existenţei posturilor amuzantistice în reader-ul nostru de zi cu zi.
Am fost trasă de urechi că mi-am permis să am un blog atât de superficial precum acesta iar mustrarea mă atenţiona că puteam să rămân la stadiul posesorului de cont pe haicinci fără să-i mai înghesui pe câte unii în şi aşa prea strâmtul spaţiu al blogosferei din dotare.
Acum ce-i drept, de secole încoace, generaţii întregi au fost în stare să jure că-s serioşi dintr-o grozavă pornire interioară şi că nu-i morcovul din fund vinovat pentru crisparea permanentă de pe chip. Însă ceva mă face să cred ca simţul umorului e neam apropiat cu bunul- simţ şi, cum ii place mamei să zică: „dacă nu-l ai din născare, nu prea mai poţi să-l dobândeşti”.
Astfel, suntem olimpici mondiali la „plâns de milă” şi „autocompătimire” şi cine îndrăzneşte să nu fie suporter, e exilat fără drept de apel din micul nostru “Tărâm Fermecat al Triştilor“.
Dar ştiţi ceva simpaticilor ? Eu plec de bună voie. M-am săturat de voi şi falsa voastră grijă pentru poluarea care există pe Marte şi soarta furnicilor păcălite de greier.
Sunteţi ofuscaţi de cursă lungă, interminabilă chiar şi reproşaţi celor care se mai opresc să şi zâmbească c-au îndrăznit, nemernicii, să vă contamineze cu starea lor de spirit.
E o obrăznicie fără de pereche să-aşezi ceva haios în drumul omului împovărat de nebuniile rutinei zilnice căci pentru 5 minute o să-i furi un zâmbet şi-o să uite poate că-i singur, fără bani şi fără de speranţă.
Dar nu-i nimic căci drept pedeapsă se va pricepe negreşit un binevoitor să iţi propună nonşalant faimosul „sign out” şi să te-ndrume spre bucătărie, la gătit.
C-aşa-i în tenis…
ioana
bueei, care esti, sa nu aud d-astea ca fara tine raman naibilui fara linkuri.
blogerugigel, fii destept si taci din gura, ca prost esti oricand vrei.
Laura
Ioana cata dragoste pentru mine ai concentrat in aceste cateva cuvinte. Vezi, d-asta te iubesc eu !
ioana
ca profit de tine? 😀
Laura
Ca esti sincera !:))
bloggerulcici
E si asta un mod (patetic, intr-adevar) de a-ti gadila orgoliul.
Laura
Da, dar ai uitat sa-mi multumesti. Cei despre care scriu eu sunt putini, dar deosebiti. Si te-am inclus in club.
MakavelliRo
A blog (a contraction of the term “weblog”) is a type of website, usually maintained by an individual with regular entries of commentary, descriptions of events, or other material such as graphics or video.
Personal blogs: Blogs often become more than a way to just communicate; they become a way to reflect on life or works of art. Blogging can have a sentimental quality.
http://en.wikipedia.org/wiki/Blog
Nu-ti place, internetul e mare si ai milioane de bloguri serioase(nu dinastea patetice) pe care poti sa iti dai cu parerea.
Este usor sa distrugi si sa comentezi, mai greu este sa creezi ceva.
Laura
MakavelliRo, you know I love you don’t you? >:D<
bloggerulcici
Gata, fetito, stai linistita, nu-ti voi mai vizita blogul, n-as vrea sa aud ca te-ai retras trista intr-un colt al camerei. Ma bucur ca ti-am oferit ocazia sa ai orgoliul gadilat si sa ii pupi in locul lor cel mai de pret pe cei care te-au ajutat in privinta asta.
Spor la…scris….
Cateva “quickies” « Blogul lui DannY-L
[…] 2. Sunt un nenorocit! […]
Laura
Cici dragule, daca ma intristam asa usor inchideam pagina asta de la primul tau comentariu. Eu le multumesc celor care ma sustin si mi se pare normal. Doar n-o sa te pup pe tine ca te superi repede, bine si neargumentat solid. Oricat de simpatic mi-ai fost in incercarea de a-mi strica buna stare de spirit, nu pot ramane indiferenta. Sper sa-mi intelegi subiectivismul.
crackjack
neinspirat cici, zau asa, te-ai ofuscat prea repede.
laura – ala cu muza , egolatru` de servici, cu nespus de nemaipomenit(ioana – simpatica), e pe-aici, asculta si nu pricepe demersu`!?
iei ce poti de la oameni… vezi ce se ofera, sortezi in linii marunte dupa care, uitandu-te in oglinda, prizezi sau nu. big ha ha ha
daca te intoxici esti naspa … naivule!
danutchidon
meri inainte fatuk !
ioana
mey, deci eu nu-s simpatica. plus ca aveam impresia ca eu ma exprim obositor. mi-ai face o mare favoare daca mi-ai trimite cand ai chef cate un text din asta asa ca sa il citesc seara inainte de culcare, pentru ca uite, am cascat de trei ori pana acum, ceea ce e minunat, inainte de 1 nu prea reusesc sa adorm. sau sa scrii mai des comentarii aici, sau sa-mi spui unde mai scrii… pe cuvant zau.
Laura
Crackjack, pe Ioana o gasesti in blogroll la mine 😛 Dar vezi poate uiti de prima ta muza.. ca ne suparam 😀
crackjack
am intrat in sanctuarul ei virtual, fara a fi dornic de a comite crime de “les majestate”(e dincolo de rautatile mele, pazita intr-o mandala de foc a feminitatii ei asudande), numai asa, ca m-a rugat s-o adorm.
ii multumesc pentru blitzul, subtil, cu care mi-a scurtcircuitat existenta. e un moment nepretuit…
sunt intr-un bliss introspectiv..
p.s spune-i tu ca am doar cele mai onorabile intentii. ai vazut ca sunt direct si nemincinos.. ii multumesc
nu de alta da` nu vreau sa o tulbur cand ne acrosam pe aici, pe la tine. multamesc
Laura
Deci da, pentru mine e inceputul sfarsitului… O simt.:))
ioana
laura, omul nu stie cum sa imi faca vant mai repede ca sa ramana cu tine si in acelasi timp sa observi si cat de sensibil si saritor (si de bine ce-a sarit a reusit sa-mi explice ca scrierile mele sau sindromul pms tot una) si atent si politicos este cu astia mai putini favorizati de soarta, care trebuie sa cersim atentia pentru a primi un strop. iar tu esti atat de modesta incat ii ignori curtoazia. scopul meu era pur stiintific si s-a dovedit ca textele lui sunt exact ce-mi trebuie, avand in vedere ca am adormit chiar inainte de a mai spune ceva.
Laura
danutchidon, pe acelasi pavaj… De catifea !
Laura
Ioana, nu atenta la cititorii mei sezonier de fideli. Ei sunt mandria mea, povestile mele pentru nepotei… Ai mila de o viitoare simpatica bunica ! Da? Si invata sa accepti un compliment, ca nu trebuie sa te superi asa. Inca nu te-a cerut de nevasta! 😛
danutchidon
blue velvet ?!
Laura
Green Velvet. Intotdeauna verde. Dar nu orice verde…
ioana
doamne, dar eu vorbesc serios. sunt precisa ca el intelege ca am facut un compliment.
Laura
Desigur. Cititul printre randuri e indeletnicirea de baza a bastinasilor din aceasta zona virtuala:)))
gore din chitila
ci…ci… citez “esti prost, ptiu….esti prost, ultimul papagaaaal” 😉
Laura
Gore, sa inteleg ca te cunosti cu stimabilul? Din tinerete, din vedere sau din nefericire?
gore din chitila
din fericire, nu 😉
Laura
Am crezut ca “citezi” din vreo amintire comuna 😛 Si de aia am intrebat.
gore din chitila
nuu…, citam din contemporani
inspirescu
Câtă blogoree 🙂
Laura Driha
Cam multa nu-i asa, stimabile Inspirescu!