Niste randuri
Născut din propria-i cenuşă omul păstrează sub limbă praf de foc şi-n buzunar chibritul de la care a ars, ca să nu uite!
Dimineaţa, după o gură de apă sfinţită îşi usucă buzele cu tutun şi-şi hărţuieşte pulsul c-o ceaşcă plină ochi de cofeină, mâncându-şi unghiile a nerăbdare c-o îndârjire mai puternică decât însăşi foamea bietului stomac iar seara, în loc de rugăciune, mai rupe o filă din calendar luând bucăţica de hârtie strivită în palmă drept triumf personal!
Soarele-i la fel de sus şi cerul poate mai puţin albastru dar în nimic din toate celelalte constanţa nu se cristalizează ca sarea-n bucate iar oamenii, ca nişte veritabile păpuşi de scenetă urbană, se plimbă nestingheriţi pe scena teatrului fără spectatori.
E tristă imaginea umanităţii resemnate, a copilăriei computerizate, a bătrâneţilor parfumate de-o portocală molfăită pe un pat de azil, a timpului care s-a oprit din mers şi a început să zboare…
Tabloul realităţii poartă pata mucegaiului neînflorit şi-n sala marii expoziţii toţi criticii admiră parcă orbi, frumoasa-i ramă!
Scrisul aparent fără sens face loc doar imaginaţiei îndeajuns de bolnave să-l găsească atrăgător şi gândul hoinăreşte, uşor şchiopătând, spre oazele de optimism de altă dată!
Să-mi lege cineva mâinile la spate, vreau să vă tastez telepatic…
În viitor am să-mi cumpăr o noimă şi-am să mă fălesc cu ea cum mândră-i iedera de înălţimile pe care-a reuşit să se caţere! Dau scris, promit!