Laura Driha

Pavaj de Catifea

  • A few words…
Pavaj de Catifea

Povesti

Bastonul

April 24, 2015 by Laura Driha

                                  Nu mi-a părut niciodată neajutorat.

                                Un om în etate pe care nu l-am simțit niciodată bătrân, un exemplu de putere, de înțelepciune, un bărbat care a crescut singur 4 copii  dar care nu s-a plans niciodata ca ii e greu. 
                                    Astazi a purtat prima data baston. Nu stiam ca are, nu credeam ca o sa il vad vreodata sprinjindu-se intr-unul.
                                   Tendoanele care-l supara i-au dat precis de furca daca n-a gasit alta varianta. Sunt sigură că gestul în sine nu i-a fost ușor.
                                   M-a induiosat teribil imaginea acestui om mare (din foarte multe puncte de vedere!) pe care il respect imens si a carui suferinta m-a durut astăzi aproape fizic. Sper sa-i fie temporar neajunsul.

                                   Randurile astea nu-s despre bătrânețe. Sunt despre oamenii care nu se plâng niciodată. Cei mai admirati dintre pământeni.

Posted in: Alta Catifea..., Scrisori Tagged: baston, Povesti, Tablou

Chinta

November 22, 2010 by Laura Driha

 

 

Despre oamenii frumosi ce-mi colorează viata în nuantă de fondante am mai scris s-altă dată, spre deliciul zilelor de bătrânete pe care plănuiesc să le petrec rememorând tumultul tineretilor gălăgioase si-n scopuri excesiv si exclusiv narcisiste.

Lucru la care, neputând să-l las în voia sortii, am să crosetez (c-un ochi pe fată si unul pe dos) si-n aceste rânduri, până iese de un fular si o jumătate de mănusă!

Spre introducerea dumneavoastră în povestea „Chintei si a celor 40 de floricele cu aromă de caramel” trebuie să consemnez viitorimii si stufosului prezent că desfăsurarea actiunii s-a petrecut acasă la doi buni prieteni pe care normele de confidentialitate mă obligă să-i recomand codat. Dar vă pot spune că domnisoara R. face cea mai bună plăcintă cu mere din cate am mâncat (iar eu am mâncat ceva plăcintele la viata mea!) si este, conform legendei ce a consacrat-o – „cea mai frumoasă fată din facultate” iar Domnul C. poate ceda elegant locul de parcare unui vecin morocănos însă niciodată nu abandonează lupta când vine vorba de înghetată. Sunt fermecători, vă zic! Nu pun poze ca să nu-i recunoasteti si să vă treacă prin mintile acelea semi-diabolice (pe care le ador!) ideea să îi răpiti spre conservare!

Noh, si acu’ să vă povestesc. Cu nu mult timp în urmă, mai precis în Sâmbăta cea mai recentă, la ceasul târziu când noaptea abia se crăpa de început si-n cluburi păseau timid cârduri generoase de studenti, undeva în Constanta (frumos oras!), micuta doamnă ce-i la taste acum păsea în universul jocului de Poker. M-am întrebat ulterior ce naiba am făcut o tinerete plus o adolescentă întreagă de n-am învătat si eu minunătia asta de joc. E de a dreptul fantastic de haios, mai ales când câstigi. Iar în seara cu pricina norocul începătorului m-a izbit frontal, fără amabilitături si fără scuze. L-am iertat pentru că nu se-ntâmplă des si nu se simte rău.

Ceea ce vroiam de fapt să vă zic este că a fost fain peste măsură si timpul a zburat cu atâta rapiditate c-am petrecut cea mai lungă vizită din viata mea în putin peste 10 ore fantastice. Drăgutii acestia de care vă scriu nu-s doar tineri si frumosi ci chiar si încredibil de amuzanti. Am râs cu gura până la urechi că dacă n-aveam urechi râdeam de jur-împrejurul capului si ne-am lăsat dusi acasă doar de-o bătrână lege a bun-simtului pe care era să o uitam mutându-ne în sufrageria lor plină de voie bună!

Am scris pe Catifeaua Pavajului ca să aflati si voi si să nu uit nici eu când o să fiu o băbută melancolică despre oamenii deosebiti din lumea noastră niciodată perfectă. Oaza mea de optimism a mai inhalat o gură de „povesti nemuritoare” … Multumesc frumos dragilor!

Pupici de la „Chinta”!

Posted in: Alta Catifea... Tagged: Oameni frumosi, Poker, Povesti

Camera obscura

January 10, 2010 by Laura Driha

Mi-am luat Vineri o jucărie… faină tare! Bine, e impropriu spus jucărie. Oamenii mari ii spun gadget. Sau aşa ceva. Nu vă speriaţi, nu mi-am dat economiile de-o viaţă pe micuţul meu adaptor de bluetooth, dar faptul c-am eliminat folosirea cablurilor de date pentru transferurile de pe telefon pe computer şi invers il face să merite chiar mai mult decât am dat pe el.

Aşadar, cu ocaziunea drumului presărat cu zâmbete de la fotografiile pe care le fac şi pân’ la posibilitatea publicării lor p-acilea ca să mă felicitaţi sau să mă criticaţi cu spor, inaugurez azi o pagină nouă pe Pavaj căreia mă gândeam să-i spun Camera Obscură. Şi-o să strâng acolo, spre satisfacerea curiozităţii trecătorilor, tot ce rămîne-n urma apăsării butonului cu blitz…

Nu pretind c-am să vă încânt cu cine ştie ce calitate a fotografiilor, căci nu dispun decât de un aparat digital „ca toată lumea” şi camera telefonului, dar sigur am să-nchid în imaginile mele poveşti. Nu-s o artistă desăvârşită desi am cochetat cu lumea frumosului din diverse direcţii, cândva demult încercam şi să pictez dar cu siguranţă cum vă scriu şi v-am scris de atâta vreme sigur n-am să fotografiez niciodată…

Dar cine ştie, într-o bună zi poate Alex Mazilu o să-mi controleze şi el mie blogul zilnic, în căutare de opere de artă. Nu-i exclus nu? Că doar omul cât trăieşte speră… Incontrolabil! 😛

Pentru prima fotografie mângâiaţi cu mouse-ul AICI!

Posted in: Alta Catifea... Tagged: Fotografie, Povesti

Povesti sezoniere ale… nimanui.

December 25, 2009 by Laura Driha

S-ar putea sa nu ramana nimic nepovestit sau poate am sa-nvat cum se deseneaza sentimentele daca am sa ma-mbolnavesc intr-o buna zi de Tacere…

Poate te vei întreba de te-am ascuns printre randuri s-ai sa-ti cauti amprenta pe scrisorile mele fara destinatar sau poate ai sa-ti agasezi permanent Postasul abia cand eu voi fi uitat sa scriu…

Poate o sa ne intalnim intamplator si-ai sa-ti spui în gand ca nu ti-am parut niciodata mai frumoasa sau poate ai sa-mi eviti privirea de teama c-as putea s-aud ce nu rostesti… Ca altadata.

Poate o sa iti para rau, poate-o sa-mi para bine ca regreti, poate-o sa-ti fie dor, poate-am sa uit si n-o sa ma simt vinovata pentru asta niciun pic…

Probabil c-ai sa taci sau poate o sa umplii golul conversatiei cu amabilitaturi, probabil c-am sa tac sau n-ai s-auzi ce spun si ai sa ma gasesti straina amintirii ce-o pastrai…

Tu ai sa spui ceva haios si rasul meu contagios o sa-ti renasca gandul cum ca-s faină tare când sunt vesela iar cand am sa-ti zambesc politicos o sa te bucuri nerostit c-am invatat s-accept un compliment si fara sa rosesc…

Eu voi ramane EU – desi nu m-ai gasit de doua ori aceeasi, iar de Craciunul viitor tot „ce-ar fi fost daca…?” te vei intreba, Povestile au sa ramana tot Povesti desi nu tu esti Printul meu si nici eu nu-s Cenusareasa ta…

Posted in: Alta Catifea... Tagged: Amintiri, Povesti, Scrisori

LIKE!

Facebook

Primeste Email cand scriu!

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Ciripesc si la…

Follow @lauradriha

Recent Posts

  • KNOWLEDGE IS POWER
  • Liniște
  • La Pașapoarte, birjar!
  • Fericirea nu-i așa mișto cum umbla vorba-n sat
  • Întâiul întâi Iunie

Search

Recent Comments

  • narema on Am castigatttttt !!!!!!
  • patrmarc on Desert rapid
  • berirv on Ziua bună de la nasturi se cunoaște
  • benefel on Fără rost, fără sens
  • kamatala on Discurs pentru Cursul Festiv

Login

  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org

Copyright © 2022 Laura Driha.

Lifestyle WordPress Theme by themehit.com