Nu mai pot cu mamele-eroine
Astăzi, despre alăptat.
Că trebuie. TREBUIE! Ați înțeles?
Nu, nu este o decizie personală. Ce te-a apucat? Nu sunt sânii tăi, sensibilitățile tale, disconfortul tău! Ci ale urmașilor-urmașilor tăi! Și ale mamelor-eroine de pe grupurile speciale, doamne care știu sigur mai bine!
Și nu că trebuie, trebuie s-o faci X-ani și Y-luni. Nu contează că poate pentru tine e mai greu, că ți-au ajuns nopțile în care te trezești cu tricoul ud indiferent cum dormi, că poate odorul mult-iubit îți lasă răni sau pur și simplu ai obosit să fii atentă ce mănânci. TREBUIE, n-ai înțeles?
Toată lumea e plină de sfaturi. Orice proaspătă mămică le primește gratuit și, cel mai adesea, nesolicitat! După ce te întreabă dacă alăptezi, toate-toate te felicită și apoi completează cu perioada cât au alăptat ele! Who cares? Da, știu că n-ai întrebat dar cu cât e mai lungă perioada cu atât ți-o spun mai răspicat. Ferească-Dumnezeu să te gândești măcar să oprești procesul ăsta prea devreme, indiferent ce nu-ți convine!
Băi, gagici, mai lăsați – mă doamnelor – femeile în pace! Nu mai pot cu:
“Nu ești femeie adevărată dacă nu ești mamă!”
Urmat de :
“Nu ești mamă adevărată dacă nu alăptezi!”
Și, desigur:
“Nu e familia completă dacă n-aveți măcar doi copii!”
Să muriți voi că nu?
Ah și deja celebrul:
“Nu-i așa că e cel mai fabulos sentiment din lume, alăptatul?”
Mda, deși o pizza cu patru feluri de brânză și zero calorii ar fi fost puțin peste.
Serios acum, lăsați oamenii să decidă pentru ei. Am întâlnit și femei fericite fără copii. Și familii împlinite care au unul singur sau niciunul. Și copilași sănătoși și fericiți care n-au fost alăptați deloc. Și super-mame care nu i-au alăptat dar asta nu înseamnă că-i iubesc mai puțin!
Nu mai puneți pe tapet cu emfază cât ați alăptat voi. Detaliul ăsta e un lucru atât de intim că nu știu de ce simțiți nevoia să-l fluturați peste tot! Eu una răspund cu greu la intrebarea asta pentru că nu văd de ce e o informație atât de prețioasă pentru unii oameni, mai ales pentru aia în raport cu care sunt o străină. M-a crescut mama prea bine că le-aș da un: “Da’ ce te freacă grija?” de toată frumusețea. Dacă da, cum e și mai ales cât am de gând să fac asta e strict problema mea. Și ce simt cât alăptez, la fel!
Sunt și femei care își doresc și nu pot, să știți. Nu le iese, din diverse motive. Și voi le îngropați adânc cu argumente care le ascuțesc sentimentul de vinovăție. Pentru ce? Cu ce sunteți mai bune dacă faceți asta? N-aveți pic de empatie?
Maternitatea ar trebui să scoată la iveală tot ce e mai frumos într-o femeie. Dar în unele dintre voi a scos mai ales răutatea!