Mama

“Before you judge me, try hard to love me…”

[ Childhood – Michael Jackson]

Nu s-a întrebat nimeni. N-au ştiut, nu le-a păsat. S-au repezit să te numească feministă când te luptai pentru ca femeile maltratate să-şi cunoască drepturile fără să bănuiască chiar şi pentru o clipă că-n fiecare vânătaie a lor, în absolut toate poveştile, o revedeai pe mama ta…

Ţi-au adorat râsul gălăgios şi au invidiat exuberanţa ce te caracteriza fără să creadă c-ai putut o altă dată să şi plângi, fără s-accepte că optimismul tău e-o compensare oarecum firească a tot ceea ce ţi-a lipsit cândva.

Au crezut că eşti de piatră fără să se întrebe unde ai învăţat să-ţi controlezi cu-atâta iscusinţă sentimentele şi te-au înghesuit într-un sertar cu „Egoişti” când n-ai vrut să renunţi uşor la cei în care investisei suflet… N-au ştiut să vadă că ai nevoie de oameni care să nu-ţi vândă încrederea şi că într-un sfârşit, sub linie, de lucruri mult mai simple o să depindă fericirea ta…

N-au avut răbdarea să te cunoască şi nici puterea să-nţeleagă cât e de complicată fiinţa ta, căci ai bagaje pline de carenţe emoţionale deşi într-o bocceluţă mititică încape aproape toată viaţa ta…

Au râs, nepăsători, până şi de aceste rânduri fără să ştie că deşi poate nu astăzi, mâine sau poimâine – cu siguranţă se va întâmpla cândva ca viaţa, cu felul ei ciudat de-a da lecţii despre moralitate, să le-ntoarcă negreşit favoarea…

Pentru că nimic nu e întâmplător. Niciodată…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YB-FAN4HI_w]