Oamenii care ma cunosc stiu ca nu sunt sanatoasa la cap. Nimic dovedit stiintific ce-i drept, dar toate dovezile ma acuza…
Sunt omul care, in clasa a 12-a facea misto de politistul care se chinuia sa ma convinga ca negarea faptului ca s-au dat bani pentru “protocolul de BAC” e un delict demn de ditamai cazul penal. Si eu il intrebam daca sunt bune gogosile puse pe tava de langa geam…
Ma supar usor si iert greu, constient si iremediabil pentru ca-s prea incapatanata s-accept si “decizia juriului”.
Rad cu pofta la o gluma buna, cu lacrimi la una foarte buna si zambesc ironic oamenilor marunti cu pretentia unor kilometrii de moralitate…
Am aflat si eu recent ca-i mai simplu si mai sanatos sa uiti rapid pentru ca lacrimile iti slabesc vederea si-ti decoloreaza irisul pe cand rasul sanatos iti intretine si tenul si buna stare de spirit.
Asa ca infuzia de optimism si niscaiva miserupism nu are cum sa strice. Cel mult o sa nasca cateva remarci amare ale unor tristi, caci nu-i nimic mai greu de suportat decat fericirea altuia.
Am pierdut multa vreme din scurta mea experienta in relatiile interumane cu personaje multi-fatetate si cu o impresionanta infrastructura acoperita de noroi ca sa-mi permit astazi sa ma trag singurica de urechi.
Iti trebuie multa putere sa recunosti ca ti-a fost confundata buna crestere cu o oarecare carenta in ceea ce priveste inteligenta din dotare si apoi sa treci peste fara ca zambetul afisat sa-ti fie fals.
Cea mai grea lectie de viata e aia pe care o traiesti nu despre care citesti si poate ca putini gasesc in aceste cateva randuri un oarecare principiu de viata.
Nu ma grabesc sa va dau sfaturi caci n-am raspunsuri pentru toate luptele “interne” cotidiene diminetilor voastre dar va povestesc nebuniile mele ca sa stiti ca nu gresiti niciodata singuri, ca suntem mai multi noi astia imperfectii si ca sa radem impreuna pentru ca la partea cu plansul cred ca nici voi nu vreti auditoriu…
Mi-a inspirat aceste randuri un om tare drag, indeajuns de bun la suflet sa-mi tempereze furtunile si suficient de rabdator sa impartim la o cafea stari sufletesti cand vesel colorate, cand cenusii… Prietena mea Luminita (Stralu’) s-a ocupat sa bandajeze ranile unei amintiri si mi-a redat credinta ca oamenii care ma iubesc ma vor certa cand gresesc si-au sa ma tina in brate cand ma doare… Ei vreau sa-i multumesc astazi pentru ca-i iarasi Primavara pe Strada mea si c-am uitat cum e sa nu mai poti uita…
Iarta-ma draga mea, am fost oarba… Iti multumesc !