Politetea
Politetea este o forma elegant-mascata a ipocriziei… Varianta cu studii superioare…Iar ipocritii isi spun politicosi. Suna atat de bine. Mult mai bine. Ba chiar ii da un aer nevinovat…
De obicei evit sa generalizez. Sa zicem ca nu beneficiez de experienta unui numar suficient de cazuri incat sa-mi permit acest lucru… E parerea mea. Proprie si personala. Subiectiva. Foarte subiectiva chiar. Inevitabil, indubitabil.Dar asta cred.
Evident ca nu incerc aici sa contest cumva rolul, importanta sau necesitatea unui astfel de filtru – cum imi place sa cred ca e politetea, prin care trebuie sa ne trecem gandurile inainte sa devina fapte, gesturi, cuvinte… Doar ca mi se pare aproape ironic si cu certitudine trist felul in care natura-i polisemantica prost interpretata naste monstrii…
Cred ca de aceea i-am invidiat mereu pe cei care si-au putut acorda deliciul libertatii de a spune intotdeauna ceea ce cred. Fara retineri absurde. Si au rezumat Politetea la acea parte a ei care nu-ti permite sa te exprimi vulgar si atat. Fara ca, marindu-i "aria de acoperire" , sa le ingradeasca cumva adevaratele sentimente… Si i-am urat pe cei care, prinsi in flagrant, s-au ascuns in spatele ei… Desi m-am numarat, spre rusinea mea, de atatea ori printre ei… I-am detestat resimtind aproape fizic repulsia pe care malitiozitatea lor mi-o provoca… Ca o iritatie pe piele. Numai ca, din pacate, pentru ca senzatia asta sa dispara, nu era de ajuns sa folosesc crema…
Astept inca, ca printre geniile care se prezinta anual la Salonul Tinerilor Inventatori, sa apara unul care sa promoveze senzationalul "IPOCRIMETRU". Sau ceva asemanator… Ne-ar fi mult mai usor. Caci altfel, e atat de greu sa faci deosebirea. Limita dintre cele doua e adeseori ca o urma de creta pe asfalt, dupa ploaie. Adica practic imperceptibila… Caci stimatei Ipocrizii inselator ii este mersul si atat de poleit vesmantul…