17 Comments

  1. “Te privesti in oglinda stiind ca inca te mai doare cateodata si ti-e ciuda pe faptul ca iubesti pe oricine mai mult decat pe tine, ai vinde Timpului tot dar nici el nu-ti vrea nebunia si masochismul iar vraful tau de plicuri netrimise prinde tot mai intensul aer prafuit al pivnitelor stravechi…” superb…scrii superb, Laura…

    si da, si eu ma privesc cateodata in oglinda si stiu ca inca mai doare cateodata…dar asta e viata, merge inainte:)

  2. comunicam prin telepatie pare-mi-se… ;)) aceleasi ganduri le am si eu zilele astea. Dar inca n-am reusit sa le asez atat de maiestuos pe pagina mea virtuala… Nu stiu de ce nu scrii mai des.

    • Multumesc frumos Iris. Mi-e teama sa nu plictisesc. Unii oameni chiar au gasit pagina asta lipsita de orice interes. Ar trebui sa fac un sondaj… 🙂
      Te pup, multumesc ca ai ramas mereu aproape!

  3. jedixit

    Cuak.Am avut un trecut pestilentios, pe care nu l-am ales, neaparat, eu.A trebuit sa-l duc, stoic, ca asa e romanu`prost si muierea toleranta.Pana la o varsta si o maturitate, in niciun caz biologice.Nu stiu daca imi place mai mult de mine cand aveam fata de calut rascopt si mi se citea inocenta pe fata, cand ciordeam flori, bateam de uscam baieti si nimic de pe lumea asta nu ma putea sa faca sa inteleg ca oamenii nu sunt atat de frumosi precum ii vaz eu, ci altfel.Sau daca imi place amu`, cand, blasfemiata de Barbosu`cu aproape varsta intelepciunii, de treij`de ani si 30 de cm de cer deasupra capului, sunt sigura pe mine, sincera, directa, erecta cerebral si orgasmica in fapte.Am pierdut inocenta, am castigat miserupismul.Inainte eram tuta de inconstienta, acum sunt tuta din nepasare.Consider ca suma intamplarilor unui om sunt fix ceea ce il definesc pe el azi, acum.Nu-mi regret trecutul, nici nu privesc indarapt cu manie, nici nu l-as schimba.Cred mult in capacitatea de a fi constant a unui om.Chiar si in imbecilitate.

  4. Laura Driha

    Jedixit, cred ca-i normal sa regreti cate ceva, desi, la o adica, aruncat inapoi in valtoarea evenimentelor probabil ca ai face fix la fel!
    Am invatat destul de tarziu ca “tot ceea ce se intampla se intampla cu un scop precis” desi aproape niciodata nu-l ghicesc din prima. Retrospectiv privind e simplu sa imi incep propozitiile cu “what if” dar realitatea imi lasa de fiecare data consolarea ca din prezent nu poti evada pentru totdeauna. Exista doar clipe pe care ti le amintesti, pe care le recitesti, le rasfoiesti si apoi, inveitabil, te reconectezi la cotidian. Am crezut multa vreme din tineretea mea inca neterminata ca oamenii buni nu-s coruptibili. Si m-am inselat. De aceea, trebuie sa invat sa le accept sufletele asa cum s-au transformat, ca pe un fapt ireversibil. Pentru binele meu! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *