Never underestimate a Lady…
Din ziua in care biata Eva si-a permis luxul de a-si satisface curiozitatea si s-a lasat prada ispitei, femeia a fost incadrata generic la categoria „sexul slab”. Adevarat sau nu, istoric vorbind una de a noastra a fost prima de la care au inceput sa se numere greselile… Si de acolo si prejudecatile, ideile preconcepute si tot restul…
Nefiind o feminista prin natura, educatie sau conceptii, n-am sa ridic acum in slavi Femeia incercand sa evidentiez lista de privatiuni pe care le-a tot indurat secole de-a randul. Pentru discutii pe tema vizitati site-uri specializate in casnice doritoare de afirmare gen Acasa Tv sau forumuri de discutii unde jumatate isi plang de mila, iar cealata jumatate incearca sa ridice moralul primei parti scotand in evidenta ce a fost femeia la inceputurile lumii si ce a ajuns astazi. Kinda’ sad. Si cel putin amuzant.
N-am sa neg insa nici evidentele progrese. Oficial ce putin, astazi suntem egale barbatului, suntem practicante ale unor meserii ce i-au consacrat pe reprezentantii de gen masculin, purtam panatloni si mai nou, tatii copiilor nostrii pot cere concediu de “paternitate”. Deci stam bine. Foarte bine chiar. Pe o scara de 1:10 sa zicem ca suntem pe la 8. Mai sunt inca vreo 2 puncte ce le apartin in exclusivitate. (imi vine in minte un banc care spunea ca diferenta dintre un barbat si un vibrator este ca vibratorul nu face copii si nu duce gunoiul :D) Vedeti domnilor ca va recunosc si meritele? 😛
Dar sa revenim.
Dar sa revenim.
Am scris deunazi un articol dedicat unei cunostinte care mi-a inspirat scriitura, insa am avut surpriza sa constat ca am creionat de fapt (involuntar) tipul Idiotului Autohton de care se lovesc mai multi in viata de zi cu zi. Din pacate se pare ca nici gradul lui de Prost Deosebit nu il face Unic. Sorry my little retard. I tried…
Reactiile au fost diferite. Pe blog si in viata reala. Unii mi-au aplaudat curajul de a spune verde-n fata ceea ce cred, altii s-au speriat si au promis ca nu ma vor supara niciodata ;)) iar unii, care probabil ca s-au regasit in ceea ce am scris… Sa zicem ca daca ar fi aruncat cu rosii in loc de cuvinte as fi avut bulion pentru toata iarna :)))
Dar sa stiti ca de aici de unde stau eu toate au fost binevenite. Prefer un raspuns, pozitiv sau nu, decat absenta lui. Atata vreme cat inca provoci reactii poti spune ca existi. N-as vrea sa traiesc momentul in care voi ajunge indiferenta celorlalti. Nu cred ca e ceva mai rau decat sa incetezi a mai exista cat inca respiri… Ma-ntelegi?
Am invatat sa exprim in scris tot ceea ce simt folosind pentru a ma apara (si de ce nu, ataca!) sigurele “arme” de care dispun. Cuvintele. Asta din pozitia unui om pentru care, de la cei 1.60 (si un zambet) metrii ai sai , violenta fizica nu a fost niciodata o optiune. Nu mi-o permit, nu ma caracterizeaza nici daca mi-as permite-o si sincer cred ca nici nu doare la fel de tare cum dor unele cuvinte. Daca stii sa ti le alegi, bineinteles.
Din experienta putinilor mei ani pot spune ca o vanataie se vindeca mai repede decat se uita un cuvant asa cum de multe ori un zambet vindeca mai sigur decat orice medicament o rana…
Poate cu ceva mai multa personalitate decat as fi vrut sau decat ma ajuta de multe ori, cred ca e important sa spui ceea ce crezi, cand crezi, chiar daca doare. Pe tine sau pe persoana vizata. Cu diplomatie, insa fara ipocrizie, cred ca putem spune despre sinceritate ca este o calitate vitala iar comunicarea una absolut necesara . In orice situatie. Insa e nevoie de arta ca sa stii cum sa spui ceea ce–ti coace mintea fara sa faci din modul tau de a te exprima ceva vulgar, de prost gust sau imposibil de inteles de catre ceilalti…
Acestea fiind spuse si clarificate (zic eu!), ma retrag incet (insa nu definitiv!) spre locusorul acela de unde privesc carcotasa spre mica noastra lume ai caror locuitori si actiunile(sau inactiunile!) lor imi starnesc diferite sentimente despre care scriu. Inca scriu…
Pana data viitoare (adik cat de curand) va zic noapte faina si… please try not to underestimate a Lady. She might come, kiss you on the cheek and and whisper to your ear : “Hy ! I’m the one who’s gonna fuck you up!”
Pacat. Scrii bine dar nu rezist prea mult sa citesc galben pe rosu (asa ma gandesc ca si la mine pe blog cred ca e dificil de urmarit si probabil numai eu nu vad asta:D).
Nu e cazul sa ne masuram muschii fata de barbati, ca la urma urmei, noi plangem mai des dupa ei, noi suntem parasite pentru unele cu fesele sau sanii mai injectati (a nu se interpreta ca as avea vreo "delasare" a partilor cu pricina), noi le uram mamele, surorile, prietenele bune care suna din plictiseala in miezul noptii, cand tocmai ti-era si tie mai bine in bratele lui… Oricum asa rai cum sunt, barbatii au un soi de rost justificat printre noi si nu cred ca justificarea sta foarte mult doar la manutele de piele in surplus mai jos de buric, ca la cate a ajuns sa-ti dea inapoi tehnica in ziua de azi, aproape ca te-ai putea lipsi de ei.. si de la dus gunoiul…
Femeia in schimb intr-adevar, nu e indicat sa fie subestimata,ca dupa aia cand trece de saptamana oarba sau renunta la momentele de ratacire, s-ar putea sa-ti arate una din fetele pe care cu siguranta ai fi preferat sa nu o descoperi, indifirent ca reactia vine de la colega de birou, prietena ta de la gradi, sefa ta, profa cea tanara de engleza, blonda de la etajul 1,mama ta, iubita, viitoarea fosta cucerire…
Câtă dreptate poți avea! Frumos articol, felicitări! Totuși, cred că femeile sunt un pic înaintea bărbaților…în orice…