Primul lucru pe care il inveti de la parintii tai , atunci cand te nasti un copil fara – sa zicem, calitati fizice extraordinare, este ca “frumusetea interioara este cea care conteaza”. Si ca oamenii Adevarati nu pun pret pe prezenta sau absenta acestui mic detaliu.
Dar mai tarziu, cand rationamentele pe care le sustii incep sa-ti apartina si nu sa-ti fie impuse, educate, esti pus in dificultate de interpretabilitatea acestei afirmatii. Fie parintii tai te-au mintit in speranta ca te protejeaza, fie “oamenii adevarati” de care iti povesteau nu prea exista. Sau sunt atat de rari incat le-am putea spune “de basm”.
Si iti propui sa nu mai iei de bun orice cuvant, pentru ca a gresi e omeneste, iar ei este posibil sa se fii inselat. Sau sa fie inselati. Si incepi sa analizezi argumentele pe care numai experienta proprie le poate confirma ca veridice, cautand o rezolvare a ecuatiei inca nesolutionate.
Prima bila neagra o treci pe lista cu argumente pro si contra inca de la fazele incipiente ale contactului cu ceilalti copii, cu societatea, cu lumea in general.
Atunci cand in clasa I erau asezate in prima banca numai fetitele cu parul lung, si toata lumea o vroia colega de banca pe blonda cu ochii albastrii si fundita roz. Sau cand vanzatoarea de la magazin o intreaba pe prietena ta “ce doresti frumoaso?” iar pe tine : “ si tu ce vrei?”. Cand mergi in vizita si toate rudele ii lauda zambetul cu gropite al verisoarei tale iar cand, instinctiv se intorc si spre tine, pur si simplu tac. Insa esti prea mic atunci sa intelegi de ce… Tacerea lor incepe sa te doara abia mai tarziu. Caci asta e doar inceputul. Iar viata iti rezerva mai multe surprize decat crezi.
Atunci are loc revelatia. Intr-una din zilele alea in care petreci ore incercand sa intelegi de ce… Ce au ceilalti si tu nu ai. Iar ca imediata reactie se produce revolta impotriva propriei persoane, repulsia, depresia. Pierderea increderii, inchiderea in sine, caderea. Fizic, social, spiritual. Asta pentru cei nu indeajuns de puternici sa raspunda altfel fluctatiilor de stabilitate psihica specifice adolescentei.
Ceilalti, mai curajosi, incep o intreaga nebunie cuprinzand cure de slabire, vizite regulate la specialisti in materie de coafura, machiaj si vestimentatie (experimente adeseori esuate din dorinta de a schimba ceva), procese de transformare vizate sa redea speranta mai mult decat atat de bine cotata “frumusete de vitrina”…
Noncomformistii privesc de pe margine si nu le pasa (ei sunt probabil cei mai fericiti in toata povestea asta!), visatorii incearca sa conserve Speranta, iar toti ceilalti inca mai plutesc in deriva in cautarea propriului Eu…
Dar cand operatia de introducere a “farmecului” prin extirparea “dezagreabilului fizic” se dovedeste a fi irealizabila, tanarul mai copt acum de vreme si de viata intelege ca e timpul sa-si dedice timpul unor activitati mai… productive.
Insa nevoia de a te face remarcat ramane ca o rana deschisa ce inca mai asteapta antidotul. Si-atunci incepe procesul de autoanaliza in cautarea unor calitati care sa o estompeze, ca sa nu zicem eclipseze , pe marea absenta.
Si-aici incepe cred eu, cu adevarat, Evolutia individului… Sapaturile in profunzimile propriei constiinte fac ca omul care ieri isi dorea cu ardoare frumusete ca sa fie placut de majoritate cunoaste azi deliciul atuurilor pentru care il vor iubii mai putini, dar calitativ net superiori primilor.
Cand ochii nu-ti mai cauta frumusetea, se odihnesc pe alte detalii… Cunoasterea capata deodata orizonturi nemarginite, posibilitati de exploatare nelimitate si atat de captivante. Aproape ca uiti cum priveai inainte in jur… Acum ai prieteni, nu simple exponate, ai amintiri nu doar fotografii, iubitul tau e o jumatate de suflet, nu numai o colectie de trasaturi frumos asezate pe un chip…
Asa ca “oamenii adevarati ” despre care iti povesteau ai tai chiar exista. Ironia sortii face insa ca ei sa fie produsul unui proces de transformare in care catalizator au fost durerile simtite pe propria piele…
“ Frumusetea interioara conteaza” e o zicala inventata de oamenii urati ? Probabil. Insa diferenta este ca mai e si demonstrata. Tot de ei… Invatata din proprie experienta si nu din povesti, indraznesc sa spun ca DA ! Oamenii adevaratii nu vor observa niciodata lipsa frumusetii exterioare… Iar despre restul… Nici nu stiti cum se vede de pe partea asta ! Sper sa aveti ocazia… E minunat !
Este natura umana sa caute frumusetea exterioara in jur, un mar mai frumos, o floare mai colorata, o blonda mai cu ochii albastrii…Insa mai sunt acei rebeli care se razvratesc impotriva instinctelor primare si cauta esenta de dincolo de imagini si prime impresii.
"Daca esti urat macar apuca-te de citit, sa fii macar cult" scria pe undeva. Tragedia apare atunci cand treci prea mult de imagine si cauti esenta lucrurilor, descoperi, afli, lucruri care pe majoritatea din jur ii depasesc…si asta te izoleaza intr-un univers propriu, intr-o lume fictiva, intr-un spatiu propriu unde mai primesti vizite din cand in cand…
Pana la urma asta este conditia omulul de geniu si a muritorului de rand…Vrei fericire si linsite cu un orizont ingust si uneori limitat, sau le sacrifici pentru a beneficia de un orizont larg, un ocean cu vant prielnic?