Amintiri cu cod de bare

Leapsa de la MakavelliRo, de aici.

Sa pun un cod de bare amintirilor mele… Sa le evaluez la rece, ca un contabil rutinat nu cred ca as putea. Mi s-ar parea prea importante nimicurile mele si as supraevalua evenimente total indiferente celorlalti.

As vinde scump sotronul jucat in fata blocului si desenele pe asfalt, juliturile de la mersul pe bicicleta si corcodusele mancate cat inca erau verzi. In cartea mea incredibil de scumpa as strange primul spectacol de balet la care am fost cu tata – Lacul Lebedelor , lantisoarele din hartie facute la gradinita cu care decoram toata casa de Sarbatori, sandwich-urile cu paine prajita si cacaua fierbinte pe care ni le aducea mama in pat, caldura focului de soba din noptile geroase si povestile nemuritoare…

As umple pagini intregi cu interminabilele jocuri de v-ati ascunselea, cu oamenii de zapada din fiecare iarna si campurile de maci pe care le “cheleam” in cateva minute ca sa-i decoram mamei toata casa in rosu si alb…

Undeva in josul paginii , cu caracter mai mic as povesti toate nastrusniciile “absolut neintentinate” la care am participat, impinsa oarecum de constiinta care nu m-ar lasa sa le uit. Sau sa le fac uitate.

As dedica un capitol special oamenilor pe care nu ii voi uita niciodata, incepand cu mama mea, carei ii datorez tot ceea ce sunt azi ca om si careia nu-i pot multumii indeajuns in cuvinte pentru ca a fost mereu acolo, trup si suflet, gand si zambet…

As continua apoi cu doamna profesoara de Constructii din liceu – Manuela Arendt – de la care am invatat ca e important sa iti placa ceea ce faci ca sa poti face asta toata viata si d0amna profesoara Aurelia Lapusan de la cursul de Jurnalism care m-a facut sa iubesc scrisul si de la care am incercat sa “fur meserie” vreme de 3 ani cat am scris pentru o revista locala – Adolescentul.

Mi-as aminti de cea care mi-a fost prietena 9 ani de zile, chiar daca acum e numai amintire si-as scrie multe randuri despre lucrurile care ne-au legat atata vreme. Si-apoi de cei care au incercat sa umple golul, fiindu-mi aproape in incercarea de a recapata speranta in rotunjimea rotii…

Un prea bogat cumparator ar regasi in viata mea, inchisa intr-o carte, intreaga nebunie a sentimentelor cand colorate, cand cenusii, mi-ar identifica slabiciunea pentru copii si proastele alegeri, deloc putine, cand vine vorba de incredere acordata oamenilor…

Mi-ar cumpara povestea poate vreo mama care vrea sa dea si exemple nu complet pozitive copilului sau in incercarea de a-l invata ca in viata nimic nu e perfect si poate oamenii care m-au cunoscut ca sa vada cat au insemnat pentru mine sau daca imi amintesc ca i-am stiut…

As vinde-o scump nu pentru cat imi sunt de pretioase mie toate amintirile ci pentru privilegiul celui ce le-a cumparat de a-mi citi direct in suflet…

Tu mi-ai cumpara amintirile ?

  1. iris

    cred ca le-as cumpara…si numai pentru dorinta de a cunoaste mai bine acest om care scrie atat de frumos…dar sa nu exagerezi cu pretul..:))

  2. laura

    <strong><em>Iris</em></strong>, <em><strong>Raperboy</strong></em>… voua v-as face reducere. Multumesc ! 🙂

Comments are closed.