Normalitatea la oameni are diversitatea culorii verde în cromatica cozii păunului. Eu de exemplu – cel mai apropiat şi la-ndemână sobiect spre observare pe care vi-l pot da, posed normalitatea „ciudaţică” în accepţiunea unora, care mă-ndeamnă spre un sentiment de disconfort cauzat de vacanţa prelungită.
Toată lumea „normală” a muncit şi între Crăciun şi Revelion şi imediat după Anul Nou. Eu nu. Şi astăzi ca şi ieri şi în mod sigur ca şi mâine, m-am simţit aiurea să dorm mai târziu, să mă plimb la ora la care alţii se grăbesc să se-ncadreze în pauza de masă, să pierd timp pentru care alţii ar da bani frumoşi să şi-l permită. Sunt o normală ciudaţică? Sunt.
E drept că n-am stat chiar degeaba căci mai tarziu de ora 9.00 nu mi-a permis ceasul intern să-mi intind şederea-n lumea viselor şi apoi tot felul de „must do”-uri am avut de dus la capăt, dar nici nu pot spune că n-a fost vacanţă. A fost ş-a fost Faină. Da, cu „F” mare!
Mâine mă ne reapucăm de dans şi-am să practic minunatul sport cam de două ori pe săptămînă spre deliciul corpului şi-al creieraşului meu dornice să se relaxeze la unison, de Lunea viitoare am să-mi sprijin iarăşi coatele pe bănci de-nvăţămînt superior (căci cam trăsesem q-lul) ş-apoi am să-mi câştig din nou existenţa ca un om cinstit : muncind. “Apoi” acesta începînd de poimâine, de pe 7!
E plăcut la mine la muncă şi deşi după un an cu multe emoţii cum fu’ 2009 aşteptam aceste două spătămîni libere ca pe-o gură de aer proaspăt, vă zic sincer că de abia aştept să-ncep programul.
Ştiu, ştiu, mă credeţi nebună! Dar mi-e numai dor de-o normalitate cunoscută, familiară dacă vreţi. De-o ordine firească a lucrurilor, de-o normă prestabilită, d-un ceas si ochii aţintiţi mereu spre el cu senzaţia că uneori bate mult prea repede.
Nu mă-nţelegeţi greşit, ador surprizele marcate de spontaneitate şi existenţa lor marcată de imperfecţiunea unui program, îmi place într-o oarecare măsură să nu ştiu unde o să fiu mâine la o anumită oră sau să pot face planuri şi pentru 10 dimineaţa fără să fie legate de servici. Dar toate astea pentru două săptămâni legate mi-au fost de-ajuns pentru cam următoarele două luni. Până la Paşte! 😀
Echilibrul în general e ceva foarte greu de menţinut. În particular, e jocul meu preferat de pe playground-ul realităţii. Scorul de podium. Deşi nu reuşesc mereu să-l păstrez la recorduri personale.
Tu de ce ai nevoie să mergi drept pe bârnă?
dAImon
Mno, dar n-am înţeles exact ce profesezi tu, pe la universitate or what?
Dar la faza cu bârna .. ştii citatul cela, cu “Life is on the wire”? It’s the same thing. Gets boring to have too much equilibrium.
Laura Driha
dAImon eu profesez ingineria in constructii si asta intre peretii unui birou de proiectare. La Universitate inca merg pentru ca fac Master.
I love equilibrium.
… and that’s just ME! 😀
dAImon
If you love equilibrium then you don’t like beer. Boo!
Laura Driha
Asa e dAImon, nu-mi place. Doar cateodata si numai bruna!:D
Maryjo Yamanaka
I always was concerned in this topic and still am, regards for putting up.