O rugaminte
Pentru că oamenii pe care-i iubeşti şi cărora le dăruieşti o părticică din tine te definesc ca suflet, cu puterea dumnezeiască de-a te închega sau de-a te dezintegra deopotrivă, ai grijă cui iţi dăruieşti zâmbetul.
Unii îţi vor imprăştia măruntaiele păsărilor de pradă şi prea puţini se vor apleca să ţi le adune. Deşi le-ai reconstruit cu mâna ta, de atâtea ori, furtuna altora. Le-ai luat intru înţelegere şiragul de frustrări şi le-ai demontat cu iscusinţă, le-ai vindecat cu blândeţea omului naiv, cu încrederea copilului uitat mare.
Fără explicaţii, fără răspunsul întrebărilor nepuse, fără regrete. N-au să te mai ştie toţi când le e mai bine, n-au să te găsescă mai devreme de când le va fi prea rău.
Nu-i simplă niciodată selecţia naturală, dar dacă n-ai să-i asortezi gândului tău frumos au să-ţi piardă optimismul prin noroaie vâscoase, iţi vor şterge strălucirea, te vor abandona unei amintiri.
Primeşte rugămintea mea de a îţi conserva pasul drept, gândul curat, inima deschisă. Păstrează numai ce te îmbogăţeşte spiritual, adună mereu în jurul tău oameni care să-ţi fie oglindă. Ca să fii fericit!
