Gust amar…
Te prinzi c-ai îmbătrânit când mergi în club şi realizezi că această activitate nu mai presupune şi partea de dans – cum era “pe vremea ta“, ci doar un fel de “get-together” a victimelor modei şi a mondenităţilor.
Am ajuns aseară în Club Two din Constanţa şi, spre surprinderea mea, pe cât era de bine aranjat localul şi de plină parcarea pe atât era de ofilită atmosfera din interior, aducând lejer a cafenea un pic mai animată.
Noi am ajuns undeva în jurul orei 00.30 şi deşi nu prea aveai loc s-arunci un ac n-am reuşit să înteleg de ce nimeni nu dansa. Stateau pur şi simplu în picioare sau pe canapele fără sa-şi mişte vreun muschi sau să schiţeze vreun gest în sensul că muzica aia le-ar transmite ceva !
Cred că şi “ceaiurile dansante” de care îmi povestea mama erau mai interesante decât adunătura aia de plictisiţi a căror idee de distracţie se rezumă la un soi de paradă a ultimelor achiziţii în materie de maşini, haine, accesorii şi prietene.
Ştiam că “aruncatul cu privirea” e un sport cu foarte mulţi suporteri dar aseara cred c-am nimerit la olimpiada. Toti medaliaţii erau acolo ! 😀
Probabil că mai nou nu se mai dansează decât în emisiuini televizate, (pentru scopuri nobile ce-i drept!), în sălile de aerobic şi la petrecerile de puştani unde nu-i mai important nici bronzul artificial, nici centimetrii tocului şi nici numele localului. Ci doar starea de spirit !
Plimbările nu se mai fac pe faleze ci printre ospătari, muzica nu-ţi mai mişcă picioarele decât după o supradoză de RedBull şi popularitatea nu se mai caştigă decât dacă semnezi săptămânal condica într-o asemenea oază de tinereţe.
Poate am îmbătrânit prematur sau ne-am responsabilizat prea mult şi ne-au crescut pretenţiile, dar am simţit aseară că tare prost am pierde noaptea dacă am fi rămas printre oameni atât de superficiali şi lipsiţi de viaţă. Ideea lor de distracţie se afla într-un contrast strident cu ceea ce ne-ar fi făcut să rămânem, uitând că a doua zi ne aşteptau multe ore de stat în picioare, la cursurile private de week-end cu studenţii de la Construcţii.
Iertaţi-mi vă rog sinceritatea, sunt o biată pensionară de 23 de ani, dezamăgită până la dezgust de întorsătura ciudată pe care o iau lucrurile în fiecare zi…
Gust amar, simţit identic şi pe Primul Pavaj…