Egoistizarea
Simplu şi curat n-a mai rămas nimic. Ne-am obişnuit să complicăm totul într-o asemenea măsură că lucrurile simple ne-ar da imense bătăi de cap şi deşi avem rafturi întregi de detergenţi, din păcate niciunul n-a reuşit până acum să ne spele conştiinţa.
Uităm că suntem oameni prea des şi prea uşor, căci am deprins rapid abilitatea maşinăriilor de a funcţiona şi fără sentimente.
Învăţăm din cărţi cum să ne trăim viaţa crezând că dacă respectăm întocmai regulile unei faimoase reţete de longevitate n-o să murim prea tineri, prea singuri sau prea trişti.
Nu ne mai revoltăm pentru o idee ci numai pentru eventuale beneficii materiale căci nu ne putem potoli stomacul cu satisfacţii spirituale.
Nu mai avem timp să ne pese, nu mai ştim să ne pară rău. Am pus garouri pe toate arterele spre Suflet ca să nu ne mai atingă nimic, ca să nu ne mai doară…
La concursul de desene pe asfalt suntem mai îngrijoraţi de cum o sa ne usuce creta pielea decât de ploaia ca tinde să ne ameninţe frântura de copilărie.
Ne-am pierdut încrederea în puterea cuvântului de-a vindeca răni, de-a naşte pasiuni sau de-a îngropa amintiri,nu mai citim povesti, nu mai deschidem scrisori…
Nu mai alergam desculţi şi nu ne mai îndrăgostim de-un fulg de nea căci ne-am pierdut spontaneitatea şi nebunia pentru care ne adorau necunoscuţii, nu mai oferim zâmbete nici la schimb şi nu mai împărtăşim secrete de teamă că o să devenim vulnerabili.
Ne dezumanizăm lent şi sigur, conştient şi voit… Inevitabil, indubitabil.