Dau votul meu…
pentru-o minune
…unui minor.
Las dreptul meu de vot drept moştenire preţioasă unui tânăr ales pe sprânceană după criterii subiective căci el măcar va alege să-i contureze valoarea cu încrederea că face pasul corect.
O va face greşit şi semi-inconştient pentru că îi va fi întunecată judecata de speranţa în mai bine şi de entuziasmul primei decizii la care –statistic vorbind – va lua parte, însă o va face crezând orbeşte în promisiuni îmbrăcate de cuvinte alese, ii va mustra c-o dojană fermă pe cei ce se încăpăţânează să nu-şi folosească dreptul constituţional şi o să înveţe dur – dar sigur! sensurile ascunse ale responsabilităţilor din categoria „ 18 + ”.
Ii las lui ştampila mea din turul doi pentru că mi-e dragă ca o poză veche din copilărie inocenţa ce-i face sângele să fiarbă-n vene şi să-i coloreze-n rozaliu obrajii atunci când apără dreptul românului de rând de a-şi proteja ţara şi pentru că mie mi s-au cam scufundat corăbiile cu optimism – vechi mijloace de trafic cu combustibilul ce mi-a făcut atâta vreme mecanismul interior să funcţioneze .
Am nevoie să-mi uşureze careva sentimentul de vinovăţie întreţinut regeşte de-o delăsare prea nouă s-o pot da afară pe motiv de deranj şi-mi trebuie un tânăr care să primească dreptul de vot cum o făceam şi eu acum câţiva ani – fără să ştie că niciun cadou nu-i cu adevărat gratuit… Niciodată!
Caut aşadar posesorul unei doze de tinereţe fără experienţă, suflet înflăcărat de lecţiile unui curs de istorie cosmetizat de prozatori iscusiţi, un copil nepriceput într-ale mârşăviilor şi-ale mârşavilor care să debordeze de energie orientată iniţial neorganizat şi neproductiv, cu o conştiinţă curată în curs de pătare, nebunie flămândă de fapte eroice şi de-o inteligenţă care să-i permită mai târziu să-şi măsoare realistic greşelile… Asta aşa, d-amorul contorizării.
Caut, dar găsesc? Să-mi daţi de veste voi…