Laura Driha

Pavaj de Catifea

  • A few words…
Pavaj de Catifea

Inima

Gift Advisor

October 13, 2015 by Laura Driha

           Sau cum s-ar spune in dulcele nostru grai, sfătuitor în alegerea unui cadou. 

 Un job pentru care m-aș califica în mod magic. Știți pe cineva care angajează?

           Îmi place să fac cadouri. Cu sau fără ocazii speciale. Bine, să și primesc, dar ăsta e un alt subiect! Întotdeauna bucuria de a dărui mi-a transformat zâmbetul în artificii și entuziasmul într-un fel de bombă atomică!
           Îmi plac surprizele! Să creez o poveste în jurul lor. Să spună ceva, să provoace emoție, de la ambalaj la destinație, de la partea amuzantă la utilitate.
           Dă-mi o listă de oameni pentru care vrei să cumperi ceva, două-trei cuvinte despre ei și te ajut cu drag să construiești o amintire personalizată. O fac mereu cu bucurie pentru oricine mă roagă, dar s-ar putea oare să și câștig bani (și faimă!!!) din așa ceva?
           Interesantă propunere, nu? Mi-au căzut ochii pe ideea asta (recunosc, nu-mi aparține!) și  mi-am dat seama că nu e numai un job superb din care te încarci aducând altora bucurie dar există și o serie de oameni pentru care un astfel de serviciu ar fi util, oameni care n-au timp să alerge (nici măcar online!) după o idee, n-au inspirație și au – cel mai adesea, un buget limitat.
            Repet, m-aș băga, dar unde?
Inima
 
Posted in: Alta Catifea... Tagged: adviser, Cadou, cadouri, Fun, gift, IKEA, Inima, inima pe tava, job, nuci, tava

Un Parchet cu personalitate

December 20, 2009 by Laura Driha


E greu s-alegi dintre scriiturile lui Mircea una despre care să spui că te-a inspirat pentru că, atunci când iţi asumi o asemenea afirmaţie te frământă oarecum posibilitatea că s-ar putea să vină careva şi să te omenească scurt c-o replică sinceră din categoria :”Dacă tăceai filosof rămâneai, pentru c-ai dovedit în scris c-un lucru bun poate avea şi urmări proaste.” Calitativ, desigur.

Dar nah, cu demonii lăuntrici ne luăm la trântă toţi ş-atunci nu-i chiar atât de neobişnuit să-ncerci, să-ţi iasă sau să nu, să cazi în fund ş-apoi julindu-ţi un genunchi în încercarea de-a te ridica, să-naintezi pe coate. Aşadar, să-i dăm bice. Oricum de prea puţine ori imi pare rău şi fie chiar şi numai de această dată – e de bine!

Mă gândeam aşadar, citind accidental postul cu pricina, cum încercăm să descrifăm după scriitură ce-o vrut poetul să zică. Nu, nu caligrafiei ii cânt odă d-astă dată, ci fix ciocolatei din croissant, esenţei de migdale din prajitură, cireşei de pe tort – poveştii din spatele stiloului.

Just şi cert – când te apuci să măzgăleşti ceva posterităţii este fără-ndoială faptul că te aştepţi să dănuie cumva peste ani şi ani, ca mesajele din sticlă ce reuşesc s-ajungă la mal cam pe când când expeditorul n-ar mai putea oricum să transmită şi-n persoană rândurile scrise…

Lăsând la o parte colecţia de nebunii de pe al meu Pavaj de Catifea, pe care o las oricum la discreţia răsfoitorilor de internet de pretutindeni si dintotdeauna, nuronul meu subnutrit şi egocentric m-a împins cu o seară înainte de aseară să fac o trebuşoară scrisă mai… neobişnuit. Să vă povestesc treptat dacă tot m-am apucat. Cum ne-a învăţat la şcoală – introducere, cuprins şi incheiere. Pentru intrigă l-am făcut vinovat pe monsieur Popescu iar pentru Punctul Culminat… ei bine pentru el trebuie să mai aşteptaţi.

Ai mei au terminat recent de renovat casa, camera mea e verde Jacobs (o să pun poze curând! 🙂 ) şi cum eram prin preajmă şi eu la pusul parchetului în sufragerie am zis să nu rămână nemarcat evenimentul şi-am purces la o trăznaie.

Am luat ce-a rămas din verdele meu (că aşa îmi place să-i spun :D) şi-o pensulă veche de pe vremea când mă chinuia talentul artistic într-ale desenatului şi-am iscălit pe vechiul parchet un rând – două că să se ştie, când poate n-om mai sta noi în acest apartament, c-am fost şi n-am fost chiar oricum, ci neobişnuiţi. Id-ul de mess l-am lăsat în ideea că mă va surprinde careva în viitor c-un „add” neaşteptat şi că-mi va spune că nu mi-a luat datele de contact de pe blog, ci de pe un vechi parchet dintr-o casă unde probabil că am locuit. Sau am parchetat sufrageria, cine ştie?

Ştiu că-i ciudat şi cel mai probabil că ai mei nu vor pleca niciodată din locul ăsta iar când o vor face aceia ce se vor muta nu vor schimba imediat parchetul ca să-mi gasească micile indicii, iar şi-ntr-un mai tarziu viitor când poate se vor apuca să renoveze, eu sigur nu o sa mai folosesc internetul ca să aflu, ocupată fiind cu nepoţeii şi cu politica. Ca bătrânii.

Ah da, să nu uit de Inimioară. Inimioara-i pentru toată povestea, e pentru toată casa, e semnul distinctiv al mamei şi-al familiei noastre, e ce-aş utiliza drept semnatură dacă o lege nescrisă n-ar spune că pentru aceasta se foloseşte numele, e forma în care toate prăjiturile sunt delicioase.

Am plecat de la un vis şi-o idee extraordinară dintre Trilemele Popesciene materializate ilizibil pe hartiuţa ilustrată spre descifrare de-al său mândru semnatar şi-a ieşit un pic anapoda într-o amprentă verde pe-un parchet vechi, sub unul nou, povestită p-un blog de-o fetiţă care parcă a uitat să crească…

Sărbători fericite dragilor!

Revin! Tata schimbă gresia în baie ş-am la îndemână un marker permanent…

Posted in: Alta Catifea... Tagged: Amintiri, Casa Driha, Concurs, Inima, Mircea Popescu, Trilema

LIKE!

Facebook

Primeste Email cand scriu!

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Ciripesc si la…

Follow @lauradriha

Recent Posts

  • KNOWLEDGE IS POWER
  • Liniște
  • La Pașapoarte, birjar!
  • Fericirea nu-i așa mișto cum umbla vorba-n sat
  • Întâiul întâi Iunie

Search

Recent Comments

  • narema on Am castigatttttt !!!!!!
  • patrmarc on Desert rapid
  • berirv on Ziua bună de la nasturi se cunoaște
  • benefel on Fără rost, fără sens
  • kamatala on Discurs pentru Cursul Festiv

Login

  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org

Copyright © 2022 Laura Driha.

Lifestyle WordPress Theme by themehit.com