Sunt ceea ce-mi doream sa fiu
Nu, nu chiar de cand zambetul imi depasea marginea masutei din sufragerie. Ci cam de cand invatasem sa proiectez in viitor traiectorii de-o viata, de cand imaginatia planuia cuminte un generos desfasurator de poveste.
In adolescenta s-a infiripat in mine gandul ca trebuie sa fiu Inginer si-am crosetat la gandul asta pana am iesit de pe bancile facultatii purtand la ceremonia de absolvire o casca in loc de toca. Am stiut inca din clasa a 10-a ce vreau sa fac pentru tot restul vietii si ambitia nu m-a lasat sa deviez desi nu putine mi-au fost tentatiile.
Mi-am promis c-o sa ma casatoresc din dragoste [si numai pentru asta!] iar Universul mi-a ascultat dorinta ca unei Imparatese. Am cunoscut barbatul perfect pentru mine in locul unde m-am dus sa cimentez constitutia Inginerului de care va povesteam mai sus si Stelele au plamadit sa ne daruim unul altuia eternitatea. Stiti tot déjà, ca niste mentalisti, pentru ca v-am permis foraje sufletesti chiar aici, in Realitatea mea Virtuala pavata-n Catifea.
Am prieteni minunati si desi nu-s aceiasi cu care proiectam sa-mi cresc copiii in liceu, singura nu m-am simtit niciodata. Am intalnit si schimbat pe scara importantei tot felul de oameni, m-au cunoscut si transformat tot felul de caractere. Tututor, fara exceptie, le multumesc. Astazi n-as mai putea spune cu aceeasi mandrie ca sunt ceea ce-mi doream sa fiu, daca n-ar fi fost ei sa-mi ofere gratuit lectii despre morala, despre omenie, despre cat de usor se devalorizeaza investitiile sufletesti.
Inca rad cum stiam de atunci s-o fac, cu pofta omului care stie sa planga si fara lacrimi, inca-mi scriu pe hartie (virtual, tot mai des!) suferintele netratabile cu crema de galbenele si, nu in ultimul rand, inca imi recunosc greselile cu credinta ca intr-o zi voi inceta sa le mai repet.
Sunt ceea ce-mi doream sa fiu! Si- o sa raman asa putin peste tarziu!
TU esti ceea ce-ti doreai sa fii?
