În vremuri de adâncă introspecţie – ca acestea!, nimic nu-ţi vindecă mai bine întrebările existenţiale ca un baton de cereale! (nu zic firma că vă luaţi şi voi!) Aşa c-am răvăşit de ambalaj o delicatese d-asta mică şi-am zis să-mi recunosc mai repede isprava, poate se uită!
Desigur c-a fost mai mult moft decât vreo alifie căci nu mi-a lămurit te miri ce curiozităţi, dar ii pot da meritul că a scormonit în mine după pofta de-a vă scrie!
Se-ntâmplă tot mai rar în ultima perioadă ce-i drept şi dacă tot suntem la confesiuni vă recunosc că-n egoismul meu exacerbat partea cu raritatea mă convinge că vă provoc un dor. De mine, desigur. Mai mare, mai mic, după posibilităţi!
Se zice că „vorba lungă, sărăcia omului”. Depinde cu cine vorbeşti aş zice eu. Sau cine te ascultă. În cazul nostru, cine te citeşte. Nu vă supăraţi, nu? Dar dacă totuşi da, poate puneţi de un protest. Scris zic eu, sub forma de comentariu. Să văd şi eu nişte puls, să mă gâdilaţi un pic în orgoliu, să-mi bombardaţi mail-ul până pun piciorul în prag şi schimb vorba. Şi-n următoarea discuţie alegeţi voi. Că aşa-i în democraţie!
Şi acum de la capăt, cu alineat, ca la dictare. Să recapitulăm: eu scriu – bine sau nu, e subiectiv să mă exprim, voi cetiţi – abonaţi sau nu, ş-apoi daţi cu subsemnatul ca să fiu sigură că verde pe aici nu-i doar pentru mine!
În ordinea numerelor de pe tricou, aveţi cuvântul…
pe pantalonii mei scrie 22
pe tricou n-am numar
stau la coada? 😕
Nu Alina, esti prima! Bine ai (re)venit!
Bine te-am (re)gasit! :d
sa stii ca te vizitez mai des decat imi las amprenta p-aci :-”
deci asta era secretul… raspunsul la intrebarile existentiale… toata intelepciunea omenirii sta, de fapt, intr-un… baton de cereale :-??
m-ai dezamagit… 🙁
vroiam putin suspans, putina bataie etc etc… :))
inca sunt sub efectul Secretului pierdut al lui Dan Brown 😛
Pai cu atat subtilitate mai Alina nu-si mai lasa nimeni amprenta pe aici s-am zis s-o las naibii o vreme poate se readuna gasca… Desi, multi vad, putini pricep! Si-ai sa vezi tocmai la postul asta cati nedumeriti au sa se gasesca sa-ntrebe ce-am vrut sa spun! Direct, direct dar nici prea direct nu-i bine! Ca-i naucitor adeseori!
Deh, nu se mai fabrica comentatori ca-n alte vremi.
Nici scriitori ca odinioara! Ce sa-i faci? “Mura-n gura”, vorba reclamei?
sa nu te prind ca te dai pe politici doar pentru rating ca facem greva :d
tu sa ramai asa, ca doar una e Laura Driha (Driha deocamdata 😀 )
Dannis, stii ca eu nu am scris niciodata pentru rating! Dar e placut sa vezi ca lumea care te citeste are o parere, oricum ar fi ea, ca le nasti vreun sentiment si nu indiferenta! 🙂
🙂
🙂 back!
Verde pe aici nu e numai pentru tine, nu… Adevarul e ca anu’ asta e cam nefast pentru bloggareala, parc-asa simt si eu. 😉
Si macar daca eu faceam “blogareala” mai Leo, dar nici macar atat!
Nu faci ? Pana la urma, cine face… Si ce e blogareala adevarata ?
Blogareala-sucareala tot faci ! 😉
Un fel de n-ar mai fi!:)) Nici eu nu stiu ce fac…
“nu-si mai lasa nimeni amprenta pe aici s-am zis s-o las naibii o vreme poate se readuna gasca…” Deci asta e motivul pt.care nu mai scrii atat de des…Hmmm…si eu care credeam ca ne-ai “uitat” din alte motive. Oricum, ai intuit bine (cel putin in ce ma priveste), uneori mi-e dor de scrierile tale.
Acum ca am aflat ma reapuc de treaba some! Dar e important sa stiu ca-i cineva pe aici din cand in cand! Face bine la moral… Chiar daca imi place si idee amorului din umbra! 🙂
Povesti ingineresti « Laura Driha
[…] şi vă-ntrebaţi probabil rolul acestui post nu pot decât să vă spun decât c-am vrut ca după dojana anterioară să vă demonstrez ce repede mi s-a schimbat starea de spirit! Ştiu, de aia mă iubiţi! Sau în […]