Cand spui ca nu-ti mai pasa, dar te doare insasi Negarea… Cand pierzi prea multe in fiecare zi si inca mai speri sa mori Bogat, cand minti constient si crezi ca daca te minti numai pe tine, n-are nimeni de Suferit…
Cand iti impui sa Uiti crezand ca Timpul vindeca, desi el adanceste rani cu iscusinta unui cutit cu doua taisuri…
Cand dai “lectii de viata” unor oameni care inca nici n-au invatat sa citeasca, cand vinzi sperante visatorilor flamanzi si singuri, cand duci lupte interminabile pentru nimicuri numind curaj excesele de impulsivitate si libertate a gandului, incapatanarea.
Cand spui lucruri pe care nu le simti si simti lucruri pe care nu le spui, cand zambesti numai la sugestia unui fotograf insistent cu “Say Cheeesssseeee” al lui, cand nu mai plangi pentru ca ti se intinde machiajul si mai ales cand TACI desi iti vine sa strigi…
Cand prietenii se transforma in simple cunostinte precum Printesa in Cenusareasa la 12 Noaptea si toate amintirile sunt sterse ca ceva care ocupa prea mult spatiu, pentru ca hardul tau sufera de insuficienta de memorie.
Cand acoperi cu “trecut” oameni in bratele carora iti gaseai pana nu demult alinarea chiar daca stii ca gestul tau ii apasa mai tare decat daca ii ingropai cu adevarat in pamant…
Cand te astepti sa le pese altora macar dintr-o inconstienta reciprocitate sau infantila empatie numai pentru ca tu ti-ai gasit candva putin timp sa le spui, sincer si dezinteresat : “Imi pare rau”.
Cand ai pretentii de profunde legaturi spirituale de la oameni care te folosesc pe post de moneda mai rau decat ar face-o un schimb valutar, cand te obisnuiesti cu Indiferenta ca cu o a doua natura si cand ti-e teama sa-ti accepti slabiciunile stiind ca altii vor profita de pe urma vulnerabilitatii tale…
Cand ii permiti Sperantei, acestei doamne ce-si ofera serviciile atat de scump, sa se insinueze obraznic intre maruntaiele-ti pustiite… Iar si iar si iar si… de prea multe ori !
Cand Renunti…
laura vinnnnnnnnnnnnnn!:D
daca ai drum prin costinesti ne auzim..da sa nu ma prinda fimeia:))
Imi plac picioarele alea din vitrina, de unde le ai?
<em>Galeria de Arta din Arad <strong>Dodu</strong>. Am fost pe acolo in vacanta…</em>
<em>Bine faci <strong>micu’TZU</strong>le… Bine faci !</em>
<em>Have fun <strong>cipoc </strong>! :)</em>
Adanc si profund… m-ai dat pe spate. 🙂 Speranta moare ultima, dar (din pacate) si ea moare odata si-odata… 🙁
Laura, nu-mi place sa recunosc, dar prin ce am citit azi la tine, mi0am redeschis anumite dureri. Stii cum e, si cicatricile mai dor in timp. Ar fi pacat s afi trecut si tu prin multe, ca sa intelegi ca iti ramane speranta. Unii oameni nici pe aia nu o mai au. Laura, multumesc ca mi-ai reamintit ce e mai important.
si eu sper ca ti-a mai trecuit supararea sau tristetea
<em>Nu moare speranta <strong>blogomentator</strong>. Si daca moare, pana acum nu a trait nimeni indeajuns de mult sa fie martor pieirii sale… Nu moare pentru ca e incapatanata.Si mai ales pentru ca noi insine o resurcitam de fiecare data… Ne-o facem cu mana noastra !
<strong>Jamilla</strong>, supararea de care ma intreaba micu’TZUl nu e aceeasi de care ma intrebi tu… Tu ma intrebi daca ma mai dor sentimentele ce m-au facut sa scriu postul asta si el ma intreaba de o glumita facute de el si de Arhi… Long an not very interesting story.Nu merita mentionat evenimentul…
Iti multumesc ptr cuvintele frumoase si sper ca ranile mele sa nu le fi deschis pe ale tale… Nu foarte tare.
@<strong>micu’TZU</strong> : Desigur.</em>
Ba cam tare s-au deschis si ale mele, dar ma cponsoleaza ca nu sunt singura. Stii, ar fi pacat sa te doara in continuare, desi stiu cum e. Chiar ar fi pacat. Laura, alege-ti timpul ca pe un prieten, nu ca pe un dusman. Si nu numai timpul.
tot supărată/iritată?
deci nu renunț!
clar