1. blogomentator

    Adanc si profund… m-ai dat pe spate. 🙂 Speranta moare ultima, dar (din pacate) si ea moare odata si-odata… 🙁

  2. Laura, nu-mi place sa recunosc, dar prin ce am citit azi la tine, mi0am redeschis anumite dureri. Stii cum e, si cicatricile mai dor in timp. Ar fi pacat s afi trecut si tu prin multe, ca sa intelegi ca iti ramane speranta. Unii oameni nici pe aia nu o mai au. Laura, multumesc ca mi-ai reamintit ce e mai important.

  3. laura

    <em>Nu moare speranta <strong>blogomentator</strong>. Si daca moare, pana acum nu a trait nimeni indeajuns de mult sa fie martor pieirii sale… Nu moare pentru ca e incapatanata.Si mai ales pentru ca noi insine o resurcitam de fiecare data… Ne-o facem cu mana noastra !
    <strong>Jamilla</strong>, supararea de care ma intreaba micu’TZUl nu e aceeasi de care ma intrebi tu… Tu ma intrebi daca ma mai dor sentimentele ce m-au facut sa scriu postul asta si el ma intreaba de o glumita facute de el si de Arhi… Long an not very interesting story.Nu merita mentionat evenimentul…
    Iti multumesc ptr cuvintele frumoase si sper ca ranile mele sa nu le fi deschis pe ale tale… Nu foarte tare.

    @<strong>micu’TZU</strong> : Desigur.</em>

  4. Ba cam tare s-au deschis si ale mele, dar ma cponsoleaza ca nu sunt singura. Stii, ar fi pacat sa te doara in continuare, desi stiu cum e. Chiar ar fi pacat. Laura, alege-ti timpul ca pe un prieten, nu ca pe un dusman. Si nu numai timpul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *