O intrebare

Ma enerveaza oamenii care au uitat de unde au plecat. Si cine i-a invatat tot ce stiu, cine le-a pus efectiv painea din care musca astazi, in mana.

Indiferent ca-i vorba de cioplit in lemn de tec sau doar de asezat cartile alfabetic. Indiferent de cat de usori sau de complicati, de marunti sau de cracanati au fost primii pasi, cum poate cineva sa uite ca nu s-a nascut specialist si nici macar invatat, ca degeaba esti un geniu nativ daca nu se gaseste cineva sa-ti cultive talente ascunse si ca respectul castigat trebuie acordat pana in cel mai tarziu ceas?

Cat sa te gasesti de nepriceput intr-ale bunului-simt, cat de nepasator si rau-voitor sau cat de orbit de imensa ta autosuficienta incat sa nu dai doi bani pe omul care te-a ajutat sa-i faci? La propriu si la figurat!

Nu inteleg care-i satisfactia sa chicotesti ca un scolar pe la spatele celui caruia ii gasesti usa numai cand ai nevoie, sa-ti mearga gura-n gol, prosteste si neproductiv, sa te pretezi la comportamente infantile desi maturitatea trebuia sa tipe de multe vreme in ansamblul tau uman.

Sa-mi explice si mie cineva, mai luminat si mai plimbat prin viata ca subsemnata, de ce se coboara unii sub nivelul marii, de ce nu incearca sa devina mai buni si gasesc tot mai comoda cufundarea in propriul noroi cotidian?

Se adoarme mai usor seara, pare perna mai moale, e visul mai putin agitat?

5 Comments

  1. Eh, draga Laura, asta e o intrebare fara raspuns. Moliciunea pernii lor nu vine din linistea interioara ci din cate au mai izbandit calcand peste oameni, inseland, mintind, furand. Mai tragic e cand acesti oameni iti sunt si aparent prieteni, iar “lovitura” e cu atat mai mult… neasteptata.

  2. Laura Driha

    Cu aparentii prierteni povestea e mult mai complicata, suferinta e mult mai mare, intrebarile fara raspuns sunt mult mai multe. Been there, done that! Numai blogul asta stie cate posturi am dedicate aceleiasi persoane, cate randuri s-au terminat cu semnul intrebarii! Dar lasand la o parte cazul particular al prietenilor care ne dezamagesc sau al prieteniilor care se sfarsesc neasteptat si trist, cum ramane cu ceilalti,marea masa a oamenilor de care ne lovim in fiecare zi si care au acest comportament lipsit de orice urma de respect? De data asta nici macar n-a fost ridicat un semn al intrebarii inspirat dintr-o poveste a carei protagonista sa fiu eu. De data asta am fost un simplu observator. Unul care s-a mai minunat inca o data de ce pot face oamenii cand sunt incoltiti de propriile lor frustrari… Povestea-i lunga, argumentele-s multiplu de milioane… 🙂
    Multumesc de vizita MeetTheSun! E mereu o placere!:*

  3. Este foarte simplu: oamenii sunt rai. Nu toti, dar majoritatea sunt. Merg pe principiul: sa moara capra vecinului ca sa imi fie mie bine.
    Este un principiu care apare mai ales cand ai ajuns mai sus decat meritai. Niciodata nu o sa vezi un om care s-a ridicat pe propriile forte sa uite de oamenii care l-au ajutat sau care inca il mai ajuta. Oamenii care apreciaza munca apreciaza si prietenii pentru ca o prietenie se mentine prin munca, sinceritate si dedicare.
    Cel putin asa cred eu.

  4. Laura Driha

    Da ciresica, ai grait un mare adevar! Cel care s-a ridicat cu greu nu uita niciodata cine l-a ajutat in drumul lui spre culme! Un mare adevar!

Comments are closed.