Limita superioară a suportabilității în materie de nedreptate ar trebui să fie pământul, nu cerul. Acolo unde ești ancorat și unde te lași – din când în când – îngropat, masa aia cleioasă care-ți apasă călcâiele și dinspre care privești optimist spre orizonturi înalte, locul unde îți place să crezi că dacă te lași afundat prinzi rădăcini și tot ce te așteptă sunt o mare flamandă de insecte neprietenoase și-un mediu umed, rareori tolerat de un bun-simt exacerbat.
O fi de la zodie dar eu una, încăpățânat semn de pământ, mă las greu entuziasmată de rupturile bruște dar mă dor, în egală măsură, toate săpăturile care-mi sunt destinate. N-am avut niciodată curajul să spun apăsat că-mi face rău fizic neîncrederea celorlalți în puterile mele de-a creste aripi și-a zbura, chiar dacă pașii mărunți sunt specialitatea mea.
Mai ia o lopata, acoperă-mi genunchii și-am să te surprind neplăcut abia când simt pe piele gustul metalic al sprâncenelor mirate, așteptările tale nejustificat de mici și certitudinea că nu pot mai mult. Toate-toate, nemeritate!
Plec greu de oriunde pentru că îmi place stabilitatea normalității cunoscute dar o fac negreșit când nu-mi dai voie să cresc, să rodesc. E doar o chestiune de timp.
Soon to be another me,
Laura
Paul Gabor: Străbunicul și-a rupt coastele… | Călin Hera. PA-uri şi mirări
[…] Leo (de care îmi e cel mai dor…), LePetitPrince, Adela, ajnanina, Cristian Dima, LeeDee P., Laura Driha, Lady A, Geanina, Cristian Lisandru, Daurel, dAImon, gabi și câți și […]
Craig Cicero
Oh my goodness! a great post dude. Thanks a ton Even so We are experiencing issue with ur rss . Don’t know why Not able to subscribe to it. Will there be any person acquiring identical rss dilemma? Anybody who knows kindly respond. Thnkx