Astăzi, despre alăptat.
Că trebuie. TREBUIE! Ați înțeles?
Nu, nu este o decizie personală. Ce te-a apucat? Nu sunt sânii tăi, sensibilitățile tale, disconfortul tău! Ci ale urmașilor-urmașilor tăi! Și ale mamelor-eroine de pe grupurile speciale, doamne care știu sigur mai bine!
Și nu că trebuie, trebuie s-o faci X-ani și Y-luni. Nu contează că poate pentru tine e mai greu, că ți-au ajuns nopțile în care te trezești cu tricoul ud indiferent cum dormi, că poate odorul mult-iubit îți lasă răni sau pur și simplu ai obosit să fii atentă ce mănânci. TREBUIE, n-ai înțeles?
Toată lumea e plină de sfaturi. Orice proaspătă mămică le primește gratuit și, cel mai adesea, nesolicitat! După ce te întreabă dacă alăptezi, toate-toate te felicită și apoi completează cu perioada cât au alăptat ele! Who cares? Da, știu că n-ai întrebat dar cu cât e mai lungă perioada cu atât ți-o spun mai răspicat. Ferească-Dumnezeu să te gândești măcar să oprești procesul ăsta prea devreme, indiferent ce nu-ți convine!
Băi, gagici, mai lăsați – mă doamnelor – femeile în pace! Nu mai pot cu:
“Nu ești femeie adevărată dacă nu ești mamă!”
Urmat de :
“Nu ești mamă adevărată dacă nu alăptezi!”
Și, desigur:
“Nu e familia completă dacă n-aveți măcar doi copii!”
Să muriți voi că nu?
Ah și deja celebrul:
“Nu-i așa că e cel mai fabulos sentiment din lume, alăptatul?”
Mda, deși o pizza cu patru feluri de brânză și zero calorii ar fi fost puțin peste.
Serios acum, lăsați oamenii să decidă pentru ei. Am întâlnit și femei fericite fără copii. Și familii împlinite care au unul singur sau niciunul. Și copilași sănătoși și fericiți care n-au fost alăptați deloc. Și super-mame care nu i-au alăptat dar asta nu înseamnă că-i iubesc mai puțin!
Nu mai puneți pe tapet cu emfază cât ați alăptat voi. Detaliul ăsta e un lucru atât de intim că nu știu de ce simțiți nevoia să-l fluturați peste tot! Eu una răspund cu greu la intrebarea asta pentru că nu văd de ce e o informație atât de prețioasă pentru unii oameni, mai ales pentru aia în raport cu care sunt o străină. M-a crescut mama prea bine că le-aș da un: “Da’ ce te freacă grija?” de toată frumusețea. Dacă da, cum e și mai ales cât am de gând să fac asta e strict problema mea. Și ce simt cât alăptez, la fel!
Sunt și femei care își doresc și nu pot, să știți. Nu le iese, din diverse motive. Și voi le îngropați adânc cu argumente care le ascuțesc sentimentul de vinovăție. Pentru ce? Cu ce sunteți mai bune dacă faceți asta? N-aveți pic de empatie?
Maternitatea ar trebui să scoată la iveală tot ce e mai frumos într-o femeie. Dar în unele dintre voi a scos mai ales răutatea!
Hehe! Corect- netul a făcut din oricine cu o tastatura un fel de dătător cu părerea si sfaturile. Mie mi se pare extrem de intim sa fiu întrebata de ce nu am copii. Pana la urma nu e treaba mea ce se întâmpla in dormitorul meu? Si totusi de unde eroismul asta de doi bani; eu nu am auzit-o pe mama sau femeile din generația ei ridicându-si statui de maternitate. A face pui vii este caracteristic tuturor mamiferelor, iar întrebările de tipul de ce/cum/când nu-si au locul.
Exact! A intreba si “de ce?” nu ai inca sau de ce nu faci mi se pare si mai intruziv! Cu atat mai mult cu cat poti deschide rana unei femei care a incercat multi ani si n-a reusit sau a reusit dar n-a dus sarcina la sfarsit cu bine si a ramas cu traume legate de subiect! Sau, de ce nu?, femei care nu isi doresc deloc. Eu am intalnit si nu le gasesc extraterestre! E doar o decizie suficient de importanta sa o iei asumata si nu la presiunea familiei si a societatii!
Pentru ca daca nu iti place sau nu re descurci nu poti duce bebelusul inapoi de unde l-ai luat, sa-ti dea unul cu are e mai usor! Responsabilitatea tine o viata!
Hallelujah! Acum, daca spuneam eu asta, imi sarea internetul feminin in cap, dar ai perfecta dreptate. Multe proaspete mamici, sau “mamici moderne” sufera de pregnancy brain pe termen lung.
Urasc din tot sufletul femeile care incep argumentele cu “Eu ca mama […] tu nu ai cum sa intelegi”. E de inteles ca fiecare femeie isi doreste binele copilului ei, dar sa nu isi dea cu parerea despre absolut tot ce exista in universul asta, de la alaptat, la cum imbraci copilul afara, la ce descantece trebuie sa ii faci copilului, pana la mecanica cuantica.
Discutand cu o colega, proaspat mamica cu capul pe umeri, spunea ca este ingrozita si simte ca nu stie niciodata daca ceea ce face e 100% bine, iar mama ei povestea ca a trecut prin aceiasi faza. Cresterea unui copil nu este matematica, 1+1 nu este mereu egal cu 2.
Iar acum apelez la fitzele mele de cunoscator al psihicului uman si voi da duma cu, femeile au nevoie sa fie admirate, fie ca mari frumuseti, fie ca buricul pamantului, fie ca mama omida, fie ca sefa tribului. Vor sa-si impartaseasca experienta, ca toate celelalte albinute sa graviteze in jurul ei.
Daca asta este scopul tau, sa ajungi mama eroina, martira cazuta pe frontul scutecelor folosite, copilul tau va avea o existenta trista.
(Acum, nu zic ca barbatii ar fi mai destepti, everything’s a … pissing contest to us, ca nu e frumos sa spun dick measuring contest.)
N-ai idee cate femei cred ca asta e cel mai inalt grad de superioritate: sa fii mama. Eu una am auzit si barbati care mi-au taiat scurt un ”Tu sa vorbesti despre acest subiect cand o sa fii mama”. Deci da, se poate si mai rau!
Eh..exista si barbati pe care ii dor ovarele 🙂
mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 41)
[…] Nu mai pot cu “mamele eroine”; […]