Nimic

Astazi scriu despre “Nimic”, pentru ca despre “Tot” s-a tot scris… Am vrut sa scriu despre Fericire pentru ca Nefericirea e pe buzele tuturor de parca prea multa vreme si am zis sa asez la intamplare o serie de ganduri pentru ca uneori devine obositoare obsesia mea pentru “ordine”…

M-am oprit din cautari pentru ca nu mai asteptam nimic si-am triat sentimentele dupa longevitate.

Mi-am facut Timp ca sa-mi permit sa-l pierd, si vazand ca inspiratia nu se grabeste sa sa intoarca, m-am apucat intr-un sfarsit de scris…

“Plictiseala este sanctiunea pentru delictul de inutilitate” imi tot reproseaza o voce care-mi place sa cred ca e a Constiintei. Si mi-e prea lene sa’ncerc macar a mima ca o contrazic. Mai bine o aprob… Mai simplu. Mai ieftin…

Astazi tac. De buna voie. Incredibil, nu? M-am saturat sa caut explicatii si sa mi se ceara lamuriri, sa-mi adun gandurile si sa-mi masor cuvintele.

Am vazut iar Clownii aceia care picteaza atat de frumos chipurile copiilor si mi-am dorit a mia oara sa am trei ani si sa incap in caruciorul pentru alimente din supermarket…

Am vrut sa nu mai fie atat de strident Nefirescul si incolor Regretul, am decojit Masti si-am cautat prin florarii Seminte de Nesimtire… In zadar.

N-am reusit bineinteles prea mare lucru si pentru prima data m-am impacat cu gandul ca Perfectiunea, ca si Zana Maseluta, exista numai in Povesti si-n visele micutilor…