E greu de fiecare dată, indiferent de cât de simplu ţi-a părut şi-n alte dăţi – să asortezi cuvintele cu ritmuri cardiace, să dai ideilor culoare şi parfum, să pui şi virguliţe-ntoarse în scriitura zâmbetului şi rândurilor ordonate caligrafic să le-ascunzi în spate, consistenţa gândului.
E matematic imposibil să împarţi tot ce-a fost rău şi ce-a fost bun – căci n-ai luciditatea să discerni dacă mai greu ţi-a fost să te-adaptezi la bine sau cel mai bine ai reuşit să te descurci când ţi-a fost greu.
Stau mărturie subiectivităţii mele tot ce-am greşit ş-astăzi refuz să recunosc, toţi cei ce n-au răspuns scrisorii mele netrimise şi toate zilele pierdute fără rost…
A mai trecut un an în care-am adunat vreo 70 de mici tâmpenii şi undeva la două, trei sau patru fapte bune, un an în care poate-am râs molipsitor dar şi când mi-a fost scris să plâng, m-am menţinut la înălţime!
A fost un an ciudat, un an complet, un an nebun. Un an frumos ce-a început timid şi s-a sfârşit spectaculos, un an care m-a cunoscut mai tânără şi-un pic mai proastă dar care s-a-ngrijit să şi îmbătrânesc şi nici să nu fac asta oarbă…
A fost anul Viselor Proaspete şi-a natalităţii crescânde printre Fabricile de Speranţă, colecţie incompletă a Poveştilor fără Sfârşit ce şi-au găsit Liniştea, anul pe care l-aş picta într-un tablou neomodrernist împletetind simbiotic natura vie cu amintirea moartă sau invers, album de fotografii alb-negru şi aromă de mere verzi…
Anul meu 2009 n-a fost perfect. Nu m-aşteptam, n-am meritat. Dar mi-a plăcut pentru că-n vremea scurtei lui domnii am scris, am greşit şi-am iertat, am iubit, am trăit şi-am uitat. În ce ordine vreţi voi…
Sper că şi al vostru a fost fain. Vă mulţumesc că existaţi căci tare neprietenos mi-ar părea Pavajul fără voi…
Vă imbrăţişez cu drag şi dor! Strâns-strâns-strâns…
car detailing in kansas city
Thanks so much for the blog article.Really looking forward to read more. Keep writing.
light fixing
I really liked your article post.Really looking forward to read more.
rodents in your home
I really like and appreciate your article.Really thank you! Will read on…
midwest bed bug services
Thank you for your article. Really Great.
Blockchain early investors
I value the article. Cool.