Aşa cum ii stă bine unei veritabile domniţe de provincie, subsemnata (adicătelea je) am nutrit – trebuie să vă recunosc spăşit! – dintotdeauna adânci sentimente d-admiraţie pentru fantasmaticul tărâm al capitaliştilor Capitalei deşi, spre nefericirea mea profundă nu-mi fusese dat ochilor să cercetez visual foarte în amănunt această sursă a amorului meu nemărturisit.
În afară de celebra Gara de Nord unde am schimbat de vreo 2-3 ori o locomotivă dă tren că să imi pot termina călătoria spre melagurile patriei, am mai ajuns o singură dată în arealul geografic al cărui aer duhneşte a oameni ce schimbă destine. Şi-atunci n-am analizat prea mult exteriorul pentru că din autocar unde m-au ţinut de vorbă ba vreo mândră curioasă, ba un băiat simpatic am ajuns direct în camera aia un’te pipăie SPP-iştii ca nu carecumva să porţi asupra dumitale o oareşce glumă proastă din categoria bombă, fitil, geantă diplomat suspect de neplină cu dosare sau Dumnezeu ştie ce dispozitiv de home-banking care să fie de fapt telecomandă pentru declanşarea operaţiunii “Asediul ţânţarilor şi cele 44 de grade Celsius d-afară”.
Dar astăzi, în această memorabilă zi de 17 Iulie 2009 viaţa m-a adus în situaţiunea de-a purcede spre micul Bucharestland cu inima împăcată că-mi pot bucura privirea cu eleganţa dă capitală europeană a bucureştenilor şi cu bucăţica de istorie reflectată de importante vestigii d-arhitectură materializate în blocuri, case, chestii-trestii de firme pompoase ş-alte acareturi de instituţii bune din când în când pe lângă gospodăria omului.
Ce să vă zic… La început, pe drum am zis că n-o să găsim pe nimeni acasă pentru că toata banda cealaltă era plina de maşini cu B la număr ce se-ndreptau spre mare. Am zis că i-o fi speriat careva că ne facem de treabă prin vizită pe la dumnealor şi-au taiat-o din calea cotropitorilor ce cu siguranţă aveau să se aciueze în spaţiul lor privat, cum au mai făcut-o şi alţii şi au mai uitat să plece.
Dar nu, lăsaseră acasă gazde bune. La fiecare intersecţie se îngrămădeau atîţia să ne-arate că-s bucuroşi dă oaspeţi că nu mai ajungeam să ne pupăm între noi oamenii că se mângaiau între ele maşinile. Când ne dezmeticeam noi din agitaţie era din nou verde şi-o luam la roată spre o nouă întersecţie, cu oameni noi care işi doreau atât să ne ghideze paşii spre a nu ne pierde pe bulevarde încât se băgau efectiv în faţă, să fie capăt de rând, să ne înveţe ei cum ii cu Codul Rutier Propriu al Capitalei (ca nah, noi nişte ignoranţi de provincie habar-n-aveam c-acolo’s alte reguli!) şi să ne îmbogăţească cultura generală la capitolul “înjurături în trafic”.
Mi-a plăcut mult c-au vrut să păstreze vie in amintirea oamenilor acel moment important din istoria românilor ca popor şi al inginerilor în construcţii ca branşă – cutremurul din ’77 – lăsând unele clădiri exact în starea de atunci şi recreând pentru noi aştia de nu eram nici in fază de proiect la momentul cu pricina, aceeaşi senzaţie de fior rece pe şira spinării pe care probabil că au încercat-o mulţi în timpul şi ulterior acelor evenimente.
Cel mai simpatic şi mai simpatic dintre toţi a fost însă domnul din poza de mai jos care, auzind că venim s-a grăbit s-arunce o undiţă mică-n Dâmboviţă (cred că ea era, să-mi fie cu iertare dacă mă inşel dar la Geografie la BAC am copiat!) şi să ne pregătească peşte de apă dulce că de ăla de apă sărată a bănuit pesemne că ne-am cam săturat.
Deci cum vă ziceam, m-am îngrijat degeaba căci nici căldura infernală şi nici aglomeraţia aia de-o inghesuială cu tente de hărţuire nu ne-au făcut să părăsim locaţia mai devreme de ora 18.30. Drumul a fost o minunăţie, cu o privelişte bogată-n diverse autoturisme care mai de care mai viteziste şi care-n graba lor s-ajungă la un scăldat n-aruncau decât un claxon lung în semn de salut şi-apoi ceva de bine pentru mama (cred ca de bine ca n-auzeam clar!).
Am plecat fericiţi la gândul că acasă ne-aşteaptă un duş domol şi-o cremă de corp care miroase fantastic şi-am lăsat fortăreaţa păzită de cei mai straşnici dintre paznici. Datorită lor puţini dintre cei care reuşesc să intre acolo işi doresc să mai şi rămână. Aşadar, misiune indeplinită!
puppetsonastring
draga mea lasa capitala..e o plictiseala totala..tot mai bine-i la tine la mare….esti intr-o vacanta continua :*
Laura Driha
Iris scumpa mea, e frumos la noi dar vara e o aglomeratie asemanatoare cu ce mi-a fost dat sa vad colo sus in Capitala 😛 Dar ai dreptate, nu incape comparatie 😀 Noi aveam marea ;;)
ioana
iubiti-va mult
Laura Driha
Ioana, cine cu cine?:D Si cum? Si unde? :))
ioana
hai, tu nebuno, lasa, fiecare cu slabiciunile lui, eu o am pe cire, tu pe-asta mica. numai ca la mine dragostea e cu parul, ca sa simta, cire stie sigur ca mi-e simpatica 😀
Laura Driha
Ioana, te rog sa-ti amintesti ca nu-mi e nimeni cum imi esti tu. Da? >:D<
ioana
ah, doamne, nu mi-am dat seama ca am decazut pana la simpatii. credeam ca fac parte dintre dragostele vietii tale 😐
Laura Driha
Ioana, cine a zis ceva de simpatii? Tu faci parte dintre amorurile mele secrete. Sau faceai ca acum stiu toti si nu mai e secret 😛
puppetsonastring
ioana draga nu ma compara te rog cu cire..te rog din suflet…stii, nu ca te-as iubi foarte tare dar…mare dreptate aveai…te inteleg perfect acum. uneori si mie imi vine sa strang de gat pe cineva…cum ai reusit sa te abtii?
ioana
:))) ba, cred ca moare cire de bucurie cand stie ca ti-e jena sa fii comparata cu ea.
nu la strans de gat ma refeream, sa stii ca pornirile astea fizice nabadaioase poti sa le rezolvi printr-un simplu futut… adica te inteleg ca tragi mai mult spre neanderthal, dar… trebuie sa te ridici macar la inaltimea lu cire. hai, be nice, roll over.
Laura Driha
puppetsonastring, dar ce s-a intamplat? Din ce-mi zici cineva te-a suparat destul de rau .
puppetsonastring
nu m-a suparat nimeni..ca eu nu ma supar pe fiinte din astea in evul mediu, dar am inteles si eu intr-un final ceea ce voi afirmati cu atata certitudine.
@ioana ai dreptate am sa rezolv problema…daca m-as ridica la inaltimea ralucai ar insemna sa cobor de fapt si nu vreau sa fac asta. Nice sunt deja…cat despre roll over, ei, asta poti s-o faci tu, nu stiu de ce am impresia ca-ti este cunoscuta pozitia.
ioana
ba, corect, ai impresia.
ia spune, cum iti place sa lingi unde ai scuipat? se vede ca nu-i prima data, asa de bine o faci. cat erai prietena cu raluca de ce nu comentai pe blogul laurei? chiar nu te dezgusta cum vii sa imi dai dreptate in gura mare in privinta cuiva cu care mai pana ieri faceai front comun intr-un mod jenant din cauza ca te simteai tu jignita de mine? pai, ba, raluca a avut bunul simt si nu a venit aici sa spuna “ioana, aveai dreptate in privinta lui iris, e cam putina la minte”, observi? hai dispari si fa gargara pe “blogul” tau, alt comentariu adresat mie pe cest blog sau legat de subiect iti promit ca ajunge in spam. in rest poti sa lingi oricat doresti pe-aici.
puppetsonastring
bai ioana…am comentat pe acest blog al Laurei mereu..eu n-am fost niciodata prietena cu raluca…tu cred ca nu stii care-i definitia prieteniei, doamne cat poti fi de frustrata. Ce te doare pe tine cand si cum comentez eu pe blogul Laurei, macar ea avut bun simt si a vorbit frumos. Constat cu dezamagire ca si despre tine au avut dreptate altii cand au zis ca esti frustrata. Eu nu am inceput aceasta discutia ci tu asa ca fa-mi te rog o favoare si taci dracu din gura ca toate sunteti tari si mari in fata calculatorului… multumesc Laura pentru dreptul la exprimare acordat. Am sa revin de cate ori simt ca pot sa comentez fara sa ma deranjeze idioate din astea care au impresia ca lumea e a lor. E ultimul comentariu in care vorbesc cu nesimtita asta de prietena a ta, faci ce doresti cu el draga mea.
Laura Driha
Iris, hai sa-ti explic. Ioana chiar e prietena mea. Genul ala de prietena care poate accepta ca am dezamagit-o fara sa faca din asta spectacol si fara sa ma plimbe prin blogroll dupa cat de bine zambesc dimineata sau daca ii aprob sau nu parerile din posturi. Cum a facut Raluca, total indecisa fiind cand venea vorba de prezenta mea in readerul ei. Si nu e nesimtita ci doar e genul de om care spune verde-n fata tot ceea ce crede. E dureros de sincera si de directa cateodata. De aceea sunt cativa care nu o plac.
Cat despre celalalt aspect, se prea poate ca domnita Cire sa ti-o fi tras-o spectaculos pentru ca nu esti nici prima si cu siguranta nici ultima. Si daca zici ca n-ati fost prietene atunci sa stii ca nu-ti face cinste faptul ca i-ai luat apararea de mai multe ori fara sa cunosti toate detaliile discutiilor pe care le-am purtat cu ea. E trist c-a trebuit sa afli singurica ca nu e cum credeai si cred ca ti-a trebuit ceva curaj sa-i dai intr-un sfarsit Ioanei dreptate. Dar oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata.
Am sa te rog totusi sa pastrezi o limita a decentei vocabularului caci suntem oameni mari si stim ca nu asa se demonstreaza superioritatea.
Daca cineva de pe acest blog te incomodeaza sau te enerveaza esti libera sa te folosesti de Cartea Indiferentei, dar daca n-ai atata putere, spune-ti parerea elegant.
ioana
treaba e, ba iris, ca te-ai laudat ca tu stii sa te exprimi, ca tu esti desteapta si la o facultate care iti permite sa inveti sa comunici, “ba chiar in mai multe limbi” ai zis. cu toate astea nu stii ce inseamna a frustra. cu toate astea nu ai decat un vocabular sumar: taci dracu, nesimtita, idioata. nu esti capabila sa transmiti o idee jignitoare in altfel de cuvinte.
constati tu cu dezamagire? ba, ma lasi, cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. sunt mare si tare in spatele calculatorului? adica ce s-ar intampla, ai sari sa ma bati daca am fi fata in fata? esti primitiva si laura greseste partial: nu am, ba, nevoie sa imi dai tu dreptate, nu am nevoie de confirmarea ta, tristo.
gestul tau e dezgustator, demonstreaza ca esti un soi de om parsiv, alunecos si fara coloana vertebrala, iar daca cire e distrusa, tu nu te ridici la nici pe sfert din inatimea ei. du-te si lasa-ne. a bon entendeur, demi-mot.
Bun sau rău, Bucureştiul meu, Bucureştiul tău… « Laura Driha
[…] fiecare „plus” găseam cu uşurinţă „minusul” perfect şi-am căutat o bună bucată de timp ceva, orice, care să dezechilibreze în vreun […]
Totul este curat de parcă nici nu a fost
[…] moda este o metodă de socializare. Precum limbajul vine alături de orice alt element nonverbal ca un card de credit într-un portofel plin cu de toate, aşa şi moda vine alături de oameni, socializarea lor fiind practic parafrazată de reclamele […]
rouademunte
Bună, avem un concurs doar pentru bloggeri pe blogul nostru.
Poţi câştiga cazare pentru două persoane într-un week-end la pensiunea Roua de Munte din Băile Herculane:
http://rouademunte.wordpress.com/
Bun sau rău, Bucureştiul meu, Bucureştiul tău… « Laura Driha
[…] fiecare „plus” găseam cu uşurinţă „minusul” perfect şi-am căutat o bună bucată de timp ceva, orice, care să dezechilibreze în vreun […]
Tu unde te incadrezi? « Laura Driha
[…] Nu ştiu, nu sunt din Bucureşti! [4 […]
Paul Gabor
Acum l-am vazut…. Erai cu biciul in mana? Sau asediata de tantari? Altfel nu mi te inchipui….
Laura Driha
Uff, urata priveliste. Dar nu-i exclus, am sangele dulce cred si s-ar putea sa fiu pe pofta lor. Insa pana la vara mai e putin pana departe! 😛
Dar eu zic ca incerci sa ma vezi si altfel. Se poate! 😀
Paul Gabor
Mai focusez, mai focusez…
Laura Driha
Take your time, my posts, take what you want… 😛