1 Decembrie 2007.
„Sfantul Petru il ajuta pe Dumnezeu sa faca repartitia formelor geografice, a frmusetilor si bogatiilor pe Pamant. Ajunsi la Romania, Sfantul Petru intreba : Doamne, dar in tara asta ai pus de toate. Munti, sesuri, dealuri, aur in pamant, animale, lacuri, rauri si mare….
Si Dumnezeu se uita la el si spuse : Lasa Petru, sa vezi ce popor le dau !”
Miroase a Sarbatoare. Semne de adanc patriotism marcheaza pagina de istorie scrisa de mai multe maini, cu diferite caractere si culori de cerneala. Astazi e ziua in care romanii sarbatoresc 89 de ani de la Marea Unire. Si asta in contextul evenimentelor ce par sa conduca spre o Mare Dezbinare.
Romania anului 2007 e „Europeana”. Nu numai geografic, ci si demografic. Spre tristetea unora. Mai putin festiva decat in ultimii ani, aniversarea se chinuie din rasputeri sa nu devina… comemorare.
Desi sunt multe gauri in bucatica noastra de branza, si chelnerul e plictisit, speram inca la ceva frumos in ravasul din prajitura de la desert.
Fara sarmale si mamaliga sau fasole cu carnati, astazi incercam sa cautam in noi puterea de a sarbatorii romaneste, de a simtii romaneste.. Asta asa, de dragul traditiei…
Ii spun unui prieten „La multi ani!” si-mi spune ca pentru el e o zi ca oricare alta. Si ma trezesc intrebandu-ma de ce nu e asa si pentru mine…
Incercand sa imi raspund, mii de intrebari se nasc provocate cumva de prima. Raspunsul final dat mie insami e ca imi iubesc tara. De ce nu as iubi-o ? Nu-mi povestiti de oamenii din ea.. N-am spus ca iubesc Romanii. Sau nu pe toti cel putin…
O sa-mi spuneti ca daca iubesc doar tara, fara oamenii din ea inseamna ca iubesc un areal geografic, o zona, nu o tara. E-adevarat. Insa refuz, cu incapatanarea unui copil care nu cunoaste inca varianta de compromis, ca i-as putea categorisii drept romani pe cei care se numesc asa pentru ca s-au nascut aici, nu pentru ca ar fi si educati in acest spirit… Si asa, lista mea capata dimensiunile unui biletel. Restul sunt pe un soi de pomelnic… Ma rog pentru voi sa stiti !
Mi se pare trist ca nu pot sarbatorii cum mi-as dori, dar totodata mi se pare just dezgustul tuturor pentru traditionalele manifestari de 1 Decembrie.
Nu ca as suferii de imagine sau ceva de genul, insa mai ales acum, cand am ajuns sa fim aratati cu degetul peste tot in lume pentru nationalitate, recunosc ca zambetul imi este fals.
Mi se pare crud ca din ce in ce mai multi oameni isi sustin superioritatea cu argumente care, desi imi par irelevante, nu pot fi combatute.
De acest 1 Decembrie, exista romani care sunt tristi ca s-au nascut aici. Oameni care se ascund, care se rusineaza. Care regreta. Care au facut legamant sa-si uite locurile natale pentru niste bani in plus, gata sa sufere oricat ACOLO decat sa se intoarca AICI. Si uneori, te-ntrebi daca in locul lor nu ai face la fel.
Ca ne ocupa sau nu tot timpul traiul in Romania, este discutabil. Insa spiritualiceste cel putin, ne sufoca.
Ramanem din ce in ce mai putini.
Cei mai optimisti si mai curajosi cred in mai bine. Ma numar si eu printre ei. Insa azi, imi simt mainile legate. Spiritul obosit. Sarace cuvintele. Nu-l mai pot apostrofa pe Romanul care azi nu sarbatoreste. Pentru ca il inteleg…
ganditor
Imi pare rau de situatia care exista si care devine tot mai rea. Eu ma bucur ca sunt roman si uitandu-ma in istorie imi dau seama ca noi am facut ce n-au putut sa faca altii. In prezent insa trebuie sa o luam de la zero pentru lipsa de incredere ce ne-o dau europenii. Cat despre culoarea nationala a tarii, imi pare rau de ea, dar trebuie sa luptam cu morile de vant, cu spiritul vremii, si sa ne impunem ca este tara noasstra, nu sa asteptam prin spiritul nostru sa ne trezim si fara ea. Politicienii "sa traiasca" ca fac o treaba "buna".
Cineva
la mulţi ani!
hai să ne pupăm 😀