Ceva ce-am invatat recent

Handmade vs soulmade

Atunci cand esti suprasaturat de razvratirile tale, nu mai ai nevoie de ale altora.

Indiferent de cat de frumos le scriu, sa te rascoleasca cititul tristetilor lor devine obositor. De aia iti plac mai mult postarile vesele, bancurile si inspiratiile de infrumusetare prin redecorare. “Fa-ma sa zambesc!” par sa spuna cu totii, in cor. “N-am nevoie sa-mi imbraci tu realitatile in cuvinte. Chiar daca n-o spun la fel de alambicat, doare la fel de tare“. Sau poate chiar mai tare uneori.

Viata nu-i usoara pentru nimeni. De aceea cautam cu totii refugiul in mai bine, mai frumos, mai altfel. Pentru ca ne este ingaduit, chiar si numai pentru cateva minute, sa uitam. Sa ne imaginam daruind o inimioara din creioane cerate aflata pe blogul Laurei si NU sa ne confundam cu povestile ei despre oameni, despre cum se supravietuieste unei iubiri neimpartasite sau cum increderea in mai bine capata zilnic noi granite, tot mai inguste.

Am invatat sa merg mai departe. Si-am sa transform Pavajul de Catifea intr-o pastila verde de optimism. Voi aveti nevoie de asta, eu am nevoie de asta. Am sa ne fac asadar, un serviciu. Gratuit si placut, cum rar mai e vreunul in zilele noastre. Vreau sa radem mult, sa deschideti pagina asta cautand ceva frumos care sa nu doara. Si sa rascoliti prin arhive doar daca vi se face dor!

Eu in schimb, incurabila iubitoare a cuvintelor, a povestilor, n-am sa rezist tentatiei de a imortaliza aici, ca si altadata, framantarile inspumate ale interiorului meu sufletesc. Si chiar de o sa o fac mai rar, sper sa simtiti dincolo de randuri, acelasi drag.

Va imbratisez pe toti, mai vechi sau mai noi si sper ca decizia mea sa nu semene in niciunul gandul instrainarii!