Block

                Ți-as fi dat un SMS… dar la ultimul m-ai luat la mișto. (Apropo, cred că o să sar peste partea cu detaliile promise în el. Sunt sigură că te-ai căcat pe tine de râs încropind răspunsul ăla, nu vreau să pierd mesaje gratuite cu informații care nu-ți sunt necesare.)
                Rămân tot aici, unde mi-am lins rănile deschise și ornate cu sare de tine de-atâtea ori, unde te-am lepădat ca să mă vindec și de fapt te-am împietrit pentru eternitate găsindu-mă nevoită să te port cu mine ca pe un păcat de neiertat, ca pe o greșeală. Greșelile tinereții, că ești un fel de sumă a lor ca importanță.
                 Rămân aici unde am repetat de prea multe ori surdelor tare urechi că m-ai rănit și unde am sperat să vină ziua când să pot spune că m-am înșelat. Aici unde am scris mai mult despre tine decât despre mine, despre cum amprenta ta deloc elegantă mi-e tatuaj sufletesc cu care nu vreau să mă asortez și unde am prins degradarea ta umană din perspectiva mea – ca-ntr-o cronică – de la începuturile ei și până la amaru-ți apogeu. Poți și mai rău, așa-i?
                Rândurile astea sunt ca să știi că n-am să te uit niciodată. Orice ai face în privința asta. Chiar dacă nu te văd, chiar dacă nu știu ce mai faci și chiar dacă e mai bine așa, chiar dacă te-ai scoate din mine cu forcepsul dacă ai putea, chiar dacă numai o amnezie totală m-ar curăța de tine. Da, ii poți spune obsesie. Mă obsedează cât m-am putut înșela în privința ta. Și știi ce e mai trist? Tu nici măcar nu ești rea, ești doar realitatea inadecvată proiecțiilor mele din adolescență. Greșeala mea, nu-ți spuneam mai sus?
                 Să nu te superi că te-am iubit prea mult. Puțin oameni au privilegiul ăsta în viață. Majoritatea mor singuri, căutând compatibilități sufletești care să nu aibă nevoie de cuvinte. Pentru mine asta ai fost până la un punct. Încăpățânarea de a nu uita vine din ciuda că eu n-am fost la fel pentru tine.
                 Râzi acum, încă o dată, de rândurile astea. Râzi dacă-ți face bine, râzi în pereche, în grup și râzi și când ești singură dacă îți vine să faci asta. Dar să le recitești de câte ori te rănește cineva și să-ți amintești că toată treaba-i karmică și c-ar fi putut fi altfel. Însă decizia ți-a aparținut în întregime.      
 
                              Pe curând!
 
P.S. Smooth faza cu block-ul. Smooth rău. Aproape crima perfectă… :)))))) 

5 Comments

    • Laura Driha

      Sigur Antoaneta! Cred ca in asta sta si frumusetea gandurilor fara “andrisant” nominal… ca le poti adapta propriei tale povesti! 🙂
      Multumesc de vizita si comentariu! 🙂

Comments are closed.