Sub urmarire

Unul dintre cele mai frumoase momente de care se bucura “scriitorul” este acela in care, perfect din senin, cineva pe care nici nu-l banuia de-o atent studiata complicitate spirituala, se apropie si-i spoteste… “ Iti urmaresc de-o vreme buna pasii pe Pavajul de Catifea!”

Sunt bucati de suflet asternute aici dragilor, in fiecare rand. Le pastrez cu sfintenie, spre recitire, pentru ca-mi fac mai mult bine decat mi-au facut rau cand le-am imprimat pe hartie virtuala, cand le-am pus pe tava la discretia tuturor, cand le-am imprastiat sa se piarda si s-au regrupat, intorcandu-se cuminti, tot la mine.

Au trecut aproape 4 ani (pe 1 Noiembrie se implineste cifra rotunda!) de cand va zbarnaie mailul cu povestile mele (tot mai rar in ultima vreme, ce-i drept!), de cand caligrafia asta rotunda imagineaza curburi de zambete, parfum dulceag de optimism si explozii controlate de egocentrism.

Nu stiu daca-s multi, daca-s putini, daca ati apucat sa realizati ca nu ne stim chiar ‘’de cand lumea” (desi eu cel putin am avut de foarte multi ori impresia asta!) sau daca va mai amintiti ce v-a adus si ce v-a facut sa ramaneti prin preajma, la Laura Driha “acasa”. Cert e ca faceti parte din amprenta mea umana la fel de puternic cum fac si eu parte din a voastra, pentru ca asemeni iubirilor ce tin o viata, cateodata nu e nevoie de nimic mai mult decat cuvinte…

Va imbratisez pe toti, pe toate si sper, in tumultul vietii de zi cu zi, sa mai gasiti din cand in cand ragaz sa-mi dati de veste… Sper ca sunteti bine si ca va lipsesc!

Cu mare-mare drag,

Laura

P.S. CristinaP., iti multumesc inca o data ca m-ai facut sa zambesc si sa rosesc si asta-seara! Pentru aceasta postare, tu esti vinovata!