A few words…

 
 

Laura

Fără pretenţii de perfecţiune, am doleanţe de reciprocitate… Am nevoie de echilibru emoţional şi sentimente fără termen de valabilitate, de standarde cu aceleaşi cote de nivel şi principii cu rădăcini profunde!

 

Îmi doresc paşi mărunti şi siguri în locul gimnasticii la bârnă, oricât de spectaculos şi nemaivăzut s-ar desfăşura salturile…

Nu-mi plac jumătăţile de măsură, locurile secunde, firimiturile rămase de la alţii, cantităţile necalitative şi calităţile necantitative.

 

Am nevoie să-mi creezi senzaţia că sunt de neînlocuit deşi sunt conştientă că nu e nimeni aşa.

Vreau chiar sa-ţi fie dor când îmi spui că ţi-e dor şi să mă iubeşti când spui că asta simţi fără să o faci din obligaţie, din interes sau din obişnuinţă…

 

Sufăr de atenţie căci prin venele mele curge egocentrism, plâng când mă doare şi îmi place să cred că am puterea să renunţ la lucrurile care îmi fac rău. Mai devreme sau mai tarziu…

 

Sunt un om slab pentru că nu-mi accept usor eşecurile, judec aparenţele celor care nu-mi îngaduiesc foraje sufleteşti şi iert mult mai puţine lucruri decât cer să-mi fie iertate…

Poate un prea complex om simplu, deşi “complicat” cred că e cuvantul cel mai potrivit, desfiintez cu lejeritate orice argument al celor care pretind că mă cunosc, socializez uşor lăsând unora falsa impresie că imi ofer oricui prietenia şi devotamentul şi trec destul de rapid de la iubire la indiferenţă şi invers…

Accept compromisuri pentru că sunt realistă, idealistă pentru că visatoarea din mine n-a murit şi încă-şi face planuri şi uneori nefericită pentru că mă răzgândesc mai repede decât un biet copil…

Am memorie selctivă, autosugestie constructivă şi probleme cu încrederea în oameni căci intenţiile ascunse sunt cu certitudine singurele pe care le avem cu toţii!

Nu admit judecăţi de la persoane inferioare mie în ceea ce priveşte grosimea obrazului şi numărul de ani petrecuţi acasă, cred în zile bune chiar dacă dimineţile au fost umbrite şi-n sfârşiturile care trebuie să ne bucure pentru că vestesc începturi…

 

Sunt ceea ce SUNT şi prea puţine lucruri se mai pot schimba în acest sens.

 

Şi nici nu vreau. Pentru că-s prea încăpăţânată ! D’aia !

În fiecare zi alerg. Pe-acelaşi drum presărat cu indicatoare către celebrul „mai bine”, către dimineţile în care să mă trezesc respirând leneşă aerul parfumat cu Fericire, către serile cu amintiri surori de cruce ale floricelelor acelea care întotdeauna mi-au părut parcă apretate – imortelele

Dar adeseori pasul mi-e greoi. Nu mă opresc de frică că n-aş mai putea să o iau de la capăt… Mă mai împiedic câteodată. Mă încurc ca de un şiret prost legat, de speranţele mele atârnând de-o ata care nu pare sa vrea totusi sa se rupa. Rezistenta ei bate legile fizicii, ale tehnicii… Ingineria care o susţine nu se preda in facultăţile noastre. Poate doar la Şcoala Vietii

M-am tăiat uneori cu visele sfărâmate în cristale mici şi ascuţite… Rănile se cicatrizează greu. Şi poate schiopătez, dar mă agăţ de fiecare pas cu disperarea omului care, deşi cu fiecare apropiere a simţit Linia de Sosire mai mult ca pe o himeră, îşi păstrează dorinţa de a-şi termina Drumul…

Am în bagaje frânturi de Trecut, fotografii imortalizând pentru posteritate şi de ce nu, poate eternitate, capturi de viaţă, zâmbete, lacrimi…

În cutia pe care o port în braţe scrie mare „FRAGILE”. Temător, şade în ea ce-a mai rămas dintr-un Suflet

Mă strâng încălţările. Ma apasă pe degete şi senzaţia e neplacută… Ce ciudat, căci sunt exact marimea mea. O fi de la cei care m-au calcat pe (în) picioare…

Tovaraş pe încalcita cărare, contorizându-mi greşelile cu precizia unui ceas elveţian şi amintitndu-mi mereu că nu putem sta în loc, mi-e numai Timpul… Ii reproşez cât e de neobosit şi-l implor uneori să mai stăruie măcar încă puţin. Lângă un om, un moment, un sentiment… Îi simt puterea când îmi spune că dacă nu plec cu el, mă va uita şi fiinţa mea se va evapora-n eter… Şi-l urmez supusă, simţindu-mi strangulate dorinţa, voinţa, curajul… Neputinţa doare.

LIFE IS ONE WAY STREET notez cu litere de tipar în Jurnalul de Bord…

 

Invaţă tu privitorule din Poveştile Mele scrijelite pe hârtie. Nu vreau aplauze, nu vreau încurajări, nu vreau compasiune.

Vreau Pavaj de Catifea pentru Strada ta, căci Drumul meu de Piatră iţi poate amputa picioarele…