Parol.
Dacă ai atins-o, ai păstrat-o și-i cu tine de ceva vreme, e ca o a doua piele. Un fel de celulită, dar una pe care nu vrei s-o îndepărtezi pentru că-i mișto, chiar dacă iți strică fizicul, pofta de a te expune in zone prea luminate, inspirația și relațiile interumane.
Da, fericirea. Ți se vede pe chip, ești toată ca după o săptămână de tratamente faciale iluminatoare și anti-rid, ești injectată cu optimism, cu viziune, cu treburi mai importante decât căutatul fericirii.
S-au aliniat planetele, s-au îmbrățișat astrele, totu-i lila și miroase a magnolie, ți-e bine cum ai visat mereu și asta de multă vreme.
Dar. (atenție, e un “dar” lung, rămâneți pe aproape.)
Dar fericirea asta îți dă voie să ai mai multă răbdare cu tine, să te asculți, să te înțelegi, să-ți mai tai o felie de tort. Să nu mai suferi, futu-i mama mă-sii. Din dragoste, nu! Din rahaturi mărunte, nu! Din limite auto-impuse, nu! Din gelozia pe fericirea altora, nu! Și dacă nu mai suferi pentru nimic, cineva trebuie s-o facă, nu?
Ce zici de cântar? Bifat! Cine dracu’ a slăbit vreodată în concediu? Că fericirea asta e, un fel de concediu. Relaxare și dezmăț, vă zic eu! Nu tu un plâns sănătos pe fiecare piesă de la radio care e întotdeauna despre el – acel EL, nu fluturi in stomac după niște neîmpărtășite gânduri absconse, nu 63913825 plimbări prin oraș să-l întâlnești “întâmplător“, cum să consume un om fericit toate caloriile alea?
Și relațiile sociale? Rezistă cât rezistă, dar nimeni nu o să te cheme prea des prin oraș, să-ți fluturi tu fericirea pe la mese, s-o lași să se tăvălească nepăsătoare prin noroaiele lor. Prieteni-prieteni, dar las-o încolo cu ZEN-ul aferent, că altfel stai numai p-acasă.
Și la sfârșit, știi ce-ți mai strică fericirea? Actul creator! Păi se mai năștea ceva literatură/artă de calitate și succes nemărginit dacă cu toții trăiau fericiți până la adânci bătrâneți? Dacă dormeau toată noaptea, aveau ce strânge în brațe, burțile mereu pline și-o bucurie de-a fi soră cu psihoza? Nu, clar nu.
Nu, fericirea nu-i așa mișto cum umblă vorba-n sat. Dar o să vedeți voi. Să nu ziceți că nu v-am zis!
(Am incheiat “dar-ul” ăla de mai sus. Hai că n-a fost așa lung. Fie primit!)
